De ce să alegem un espressor automat în locul unui filtru de cafea?


Hugh Jackman, actorul australian, afirma într-un interviu: „Pentru mine, mirosul de cafea proaspătă este una dintre cele mai mari invenții”, iar noi îl credem pe cuvânt. A pregăti cafea, în multe culturi, este deja o artă, iar savurarea este un ritual care aduce oamenii aproape.


La o ceașcă de cafea îți spui tainele prietenei tale, îi mărturisești iubirea omului drag sau râzi din tot sufletul la glumele prietenilor. Ce face o cafea atât de importantă în ritualul de socializare? Poate pentru că de ea se leagă amintirile noastre, iar noi, prin concepție, suntem ființe emoționale.

În zilele noastre, magazinele de specialitate au schimbat complet modul în care vedem și gustăm din cana de cafea aburindă. S-au descoperit o mulțime de metode de preparare, dar care este oare cea mai bună? Dorim să descoperim acest mister și să subliniem diferența dintre licoarea pregătită la un espresso și o cafea la filtru. 

Ce înseamnă espresso?

Espresso este răspunsul italian la nevoile imediate de cofeină. Cuvântul transmite unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre băutura zeilor: este rapidă. Se face și se consumă rapid, la fel ca stimulul de cofeină pe care ți-l dă. Pe lângă asta, cafeaua este preparată cu apă sub presiune, la temperaturi ridicate, care trece prin boabe măcinate fin, rezultatul fiind un lichid mai dens și mai concentrat decât cafeaua filtrată. Sună interesant? Pe piață ai o paletă largă de opțiuni, espressoare automate de calitate de unde îl poți alege pe cel care se pliază nevoilor tale.

Cafeaua la un espressor automat este mai groasă și mai concentrată decât cafeaua la filtru. De asemenea, are trei straturi:

  • crema - acesta este stratul superior maro auriu, format din proteine, uleiuri și melanoidine - este creată prin combinația de zahăr și aminoacizi. Nu toată cafeaua poate produce crema și este, de asemenea, un subiect ușor sensibil: unii oameni consideră că este prea amară, în timp ce alții o adoră.
  • lichidul - aceasta este porția principală a cafelei espresso și aduce cu sine aciditate și dulceață.

Avantajele unui espressor de cafea

Pe lângă aspectul de rapiditate al unui astfel de dispozitiv, trebuie să menționăm și alte criterii:

  • aromă și savoare.
  • autocurățare, deoarece un espressor automat se curăță foarte ușor.
  • lapte - o varietate mare de băuturi cu lapte și spumă de lapte apreciată de atâtea persoane.
  • râșniță, deoarece vei savura o cafea din boabe proaspăt măcinate.

Nouă ne place ideea de a apăsa pe un singur buton, iar în câteva secunde să ne bucurăm de o cafea proaspătă și fierbinte. Trăind într-o societate pe repede înainte trebuie să găsim metode și dispozitive pentru a ne face micile plăceri, dar și pentru a fi eficace.

Filtru de cafea sau espressor automat?

Trebuie să înțelegi că un filtru de cafea NU ESTE un espressor automat. Chiar deloc! Filtrul de cafea prepară cafea americano, cum o numim noi. Deși ieftină, licoarea preparată cu ajutorul filtrului este subțiată cu apă, iar cel mai probabil nu este construită pentru a funcționa cu suficientă presiune, pentru a produce un espresso la aceeași calitate ca un aparat automat de espresso. Deși cafeaua la filtru este o metodă precisă de a gusta nuanțele diferite dintr-o ceașcă de cafea, licoarea preparată la un espressor automat este construită diferit.

Datorită naturii groase și siropoase a unui espresso, acesta tinde să îmbrățișeze laptele într-un mod delicat și consistent. Crema laptelui spumat bine scoate, de obicei, mai mult din dulceața unui espresso, iar acest lucru poate fi savurat sub formă de cappuccino, flat white sau latte.

Așadar, alegerea mereu îți aparține. Dar dacă încă te gândești ce să alegi, sperăm că ți-am răspuns la nelămuririle tale.

Sursă foto: Pexels

related posts

Modifică setările cookies