Înainte să te apuci efectiv de treabă, iată câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere daca te vopsești singură acasă:
Sfaturi pentru vopsitul corect acasă de la hair stylistul Adrian Perjovschi:
- Procesul de aplicare a vopselei nu este greu și nu trebuie să provoace panică persoanelor care nu sunt obișnuite să facă această operațiune acasă.
- Primul pas în acest proces este alegerea vopselei potrivite, mai ales că vopseaua din comerț nu respectă în unele cazuri aceeași grilă de culoare ca cea profesională, folosită în saloane. Astfel, ideal ar fi să puteți comunica telefonic cu hair stylistul vostru sau cu cei care vă ajută de obicei cu vopsitul și să cereți opinia în legătură cu marca de vopsea și tipul de culoare pe care să o cumpărați din comerț. Noi, la Jovsky Studio, am oferit servicii de consiliere încă din prima zi în care am fost nevoiți să închidem saloanele și am oferit sugestii în ceea ce privește achiziționarea vopselei de par din comerț care ar trebui să fie un corespondent corect cu cea folosită în salon.
- Trebuie să știți de la început că rezultatul de culoare nu va fi la fel că cel de la salon, însă, cu sfatul adecvat și alegerea corectă, parul va arăta bine, iar reîntâlnirea voastră cu hairstylistul va fi una plăcuta și nu va necesita o muncă îndelungată de reparare a unor efecte nedorite.
- Trebuie să știți că vopseaua profesională, folosită în salon este în tuburi de 50-60 de grame, iar cea de pe piață se găsește, de cele mai multe ori, în recipiente de 40 de grame. Astfel, ar trebui să fiți pregătite și să cumpărați două tuburi de vopsea pentru a putea definitiva cu bine procesul de vopsire acasă.
- Folosiți mănuși! Nu cred că vreți să riscați să vi se strice manichiura, la care cu siguranță ați lucrat foarte mult!
- E nevoie de un vas de plastic sau de un castron din porțelan în care să se pună amestecul pregătit pentru aplicare. Este foarte important să nu fie metal, pentru că vopseaua are perhidrol, oxidează și astfel îi scade din calitate.
Foto: Adrian Perjovschi
- Se împarte părul capului în patru părți egale, se separă șuviță subțire cu șuviță părul, se aplică produsul la rădăcină, cu produs în cantitate normală, nici prea mult, nici prea puțîn.
- Este important de știut că, dacă ești vopsită într-o culoare deschisă, aplicarea trebuie făcută de la spate înspre față, deoarece procedeul de deschidere este mai mare în față din cauza centrilor de căldură din zona capului care fac ca partea de sus să se deschidă mai mult și mai repede.
- În cazul unei persoane vopsite cu o culoare închise, aplicarea poate fi începută din fata, de pe contur, exact de unde sunt firele albe mai multe și mai sticloase pentru care timpul de acționare trebuie să fie mai mare.
- Pentru a evita pătarea pielii de la vopsea, se recomandă aplicarea unei creme pe conturul parului
- Vopsitul de întreținere se face doar la rădăcina părului, iar procesul integral, cu emulsie pe toată lungimea părului, se realizează odată la 2-3 vopsituri, nu de fiecare dată. Pentru a împrospătă culoarea și pe restul părului, nu doar la rădăcini, se trage produsul de la rădăcină pe toată lungimea firului de păr, se masează ușor părul și se lasă să actioneaze foarte puțin, între 3 și 6 minute. Nu se stă mult cu emulsia, pentru că pigment peste pigment nu face altceva decât să matuiasca firul de par și să îl lase cu o culoare ternă, lipsită de strălucire.