Top 10 metode de protectie a pielii pe timpul verii, recomandate de medicul dermatolog Oana Spanu


Cele mai recente studii arata ca femeile cu varste cuprinse intre 16 si 30 de ani urmeaza orbeste ideea ca o piele bronzata intens este reteta look-ului perfect.


 

Mai mult, acestea considera ca bronzul le fac sa para mai suple si, prin urmare, se expun inconstient la soare, ignorand efectele nocive pe termen scurt (arsura solara imediata, hiperpigmentare) si lung (ridarea si lasarea pielii, aparitia tumorilor cutanate).

Dr. Oana Spanu, medic dermatolog Academica Medical Center, trage un semnal de alarma in privinta expunerii la razele UVA si UVB,  atat la plaja, cat si la solar, nocive atat pentru aspectul, cat si pentru sanatatea pielii si le indeamna pe femeile din Romania sa ia in calcul 10 metode simple si eficiente de protectie a pielii pe timpul verii.

Expunerea cronica la UV (A si B) genereaza procesul numit fotoimbatranire. Apar pete pigmentare, riduri, laxitate si telangiectazii (stelute vasculare). Un ten matur, expus cronic la UV se ingroasa in timp, are loc o degenerare a matricei dermice si a fibrelor de colagen, dar si o acumulare anormala de fibre de elastina.

Se pierd glicozaminoglicanii, scade capacitatea de hidratare a pielii si apare xeroza (uscaciunea pielii), apoi ridurile. Pe langa UV sunt implicati si alti factori externi: fumatul, poluarea, radiatiile infrarosii, ozonul si alimentatia deficitara in vitamine si minerale. UVA si UVB sunt implicate in fotoimbatranire si carcinogeneza. UVA patrund in profunzime si sunt responsabile de aparitia radicalilor liberi de oxigen, care distrug lipidele, proteinele si  AND ul celular. UVB distrug in epiderm AND-ul keratinocitelor, declara Dr. Oana Spanu.

 Dr. Oana Spanu ne invata cum putem evita aceste efecte nedorite prin cateva metode simple, la indemana oricui.

 1. Aplica  in fiecare dimineata o cantitate semnificativa de crema cu factor de protectie solara pe zonele de piele expuse : fata, urechi, gat, decolteu, brate si picioare! Reaplica aceasta crema peste zi daca petreci mult timp in aer liber!

Chiar daca mergi numai cateva minute pe strada sau cu masina, trebuie sa stii ca zonele corpului tau, neacoperite de haine, vor fi tinta ultravioletelor,  iar cremele care protejeaza impotriva ultravioletelor B si A te pot feri de arsura si de aparitia petelor pigmentare!

2. Daca mergi la plaja, crema de fotoprotectie trebuie aplicata la 2-3 ore pe toata suprafata corpului!

Mediul cald si umed din zilele insorite favorizeaza transpiratia abundenta si indeparteaza o mare parte din crema aplicata pe piele, la fel si baile in apa marii , astfel ca vor trebui repetate aplicarile la intervale de 2-3 ore, pentru o fotoprotectie cat mai buna.

3. Apeleaza la creme  minerale cu indice de protectie inalt (SPF 30-50) si cu protectie UVA,  pentru a beneficia de filtre eficiente impotriva ultravioletelor, in special daca ai o piele deschisa la culoare, parul blond sau roscat si ochii albastri !

Cu cat pielea este mai deschisa la culoare, se inroseste mai rapid si capata foarte greu o culoare maronie (fototip II), cu atat mai mare este riscul de arsura severa, de aparitie a petelor pigmentare si  a tumorilor cutanate pe parcursul anilor . 

4. Fotoprotectia nu se limiteaza la folosirea cremelor cu ecran solar!

Nu sta in soare ore in sir, nu te expune in mijlocul zilei (intervalul 11-17),  foloseste bluze cu maneca lunga si pantaloni daca pielea s-a inrosit si petreci mult timp pe plaja, nu te desparti de palarie si de ochelarii de soare!

5. Foloseste produse complementare pentru ingrijirea tenului si mentinerea lui tanara!

Pielea uscata sau arsa de soare necesita aport suplimentar de apa, minerale si vitamine. Dimineata aplica o crema usoara, hidratanta si nutritiva, apoi crema de fotoprotectie, iar seara, dupa demachiere si spalarea cu apa, poti aplica produse care contin peptide si retinoizi cu efect antiageing.

6.  Pulverizeaza apa termala pe fata de mai multe ori, pe parcursul zilei! Aceasta  hidrateaza pielea, o mentine supla, iar mineralele pe care le contine sunt benefice. De exemplu seleniul protejeaza impotriva efectelor nocive ale ultravioletelor.

7. Consuma zilnic apa in cantitate mare si alimente bogate in acizi grasi esentiali (migdale, somon, ton) care vor avea grija de colagenul tau!

8. Bea ceai verde si negru  pentru continutul bogat in catechine (EGCG) si  teaflavine! Efectul  puternic antioxidant al acestora impiedica deteriorarea colagenului, previne imbatranirea si aparitia tumorilor de piele.

9. Foloseste o crema cu efect autobronzant daca  iti doresti o culoare mai inchisa a pielii! Cremele autobronzante iti pot da o culoare frumoasa, iar riscurile comparativ cu expunerea la soare sunt reduse. Efectul acestora este insa pe termen scurt si trebuie aplicate dupa un gomaj al pielii pentru o culoare uniforma. Atentie! Cremele autobronzante nu confera protectie impotriva ultravioletelor si nu este indicata expunerea la soare imediat dupa utilizarea acestora pe piele (pot aparea arsuri  sau reactii alergice)!

10. Orice pata suspecta de pe piele, care isi modifica forma, culoarea sau creste , dar si orice leziune noua care ne trezeste suspiciuni ar trebui investigata de catre un medic dermatolog pentru un diagnostic si tratament  corect , astfel incat  sa prevenim o posibila evolutie     nefavorabila ulterior.

Oana Spanu este medic specialist Dermatologie-Venerologie/ Dr. estetician–proceduri non si minim invazive, specialist al Centrului Medical Academica.

  • Top 10 metode de protectie a pielii pe timpul verii, recomandate de medicul dermatolog Oana Spanu

related posts

Modifică setările cookies