Totuși, este de preferat să alegeți un fierastrau electric sau să mergeți pe unul manual? Haideți să aflați diferențele esențiale dintre cele două și ghidul nostru vă va ajuta să luați cea mai bună decizie în funcție de nevoile dumneavoastră. Aflați de ce un fierăstrău electric sau un fierăstrău manual poate fi opțiunea ideală pentru tăierea precisă și rapidă.
De câte tipuri sunt fierăstraiele
Fierastraiele sunt instrumente folosite de zeci de ani pentru a decupa și tăia diferite materiale. Aceste unelte au evoluat enorm în ultima perioadă, oferindu-ne o gamă diversificata de opțiuni. Mai jos vom explora câteva dintre tipurile de fierastraie disponibile astăzi și cum pot fi utilizate în diverse proiecte de bricolaj.
1. Fierăstrău circular
Există două tipuri de fierăstraie electrice circulare, anume: circular de mână și circular de masă cu banc. Oricare dintre acestea poate fi folosit pentru secționarea transversală, acolo unde se impun tăieri rapide și precise pe linii drepte. Se va dovedi o unealtă electrică foarte utilă în proiectele tale de tâmplarie, dar și în lucrările de construcții.
2. Fierăstrău pentru tăieri înclinate (Circular unghiular)
Fierăstrăul circular staționar este utilizat cu precădere de către profesioniști în procesul de fabricare a obiectelor de mobilier deoarece are o putere mare, de peste 1300W, o turație de până la 6000rpm, motiv pentru care asigură tăierea exactă a elementelor din lemn sau metal. Cu această uneltă se efectuează cele mai precise tăieturi ungihulare de 45°-90°.
3. Fierăstrău pendular
Fierăstrăul pendular, cunoscut și drept fierăstrău vertical se utilizează mai ales în cazul tăieturilor complexe în lemn masiv, MDF, PAL, policarbonat, plexiglas și metal. Cu ajutorul acestui instrument vei putea efectua decupaje circulare sau curburi artistice cu cea mai mare precizie, datorită lamelor subțiri care asigură libertate totală de utilizare.
4. Fierăstrău tip sabie
Fierastraul de tip sabie se deplasează cu aceeași precizie ca a unui pendular, oferindu-ți o manieră rapidă de a secționa aproape orice material, de la lemn la zidărie. Desigur, în piață vei găsi și modele mai mari care se aseamănă cu o drujbă, fiind excelente pentru tăierea unor buturugi subțiri.
Totuși, ține cont că în funcție de frecvența cu care preconizezi că îl vei utiliza, va trebui să alegi dintre un model de hobby, semi-profesional sau profesional. Odată stabilit acest aspect, poți selecta un fierăstrău tip sabie clasic (lamă subțire, ascuțită în capăt), alternativ (lamă subțire de lățime constantă), coadă de vulpe (lamă lată cu ghidaj suplimentar).
Ce poți face cu un fierăstrau electric în propria gospodărie
Un fierăstrău electric este una dintre cele mai versatile unelte pe care le poți avea în trusa de scule. Cu ajutorul acestui instrument poți face o mulțime de lucruri, de la tăierea lemnului la prelucrarea metalelor. Poate fi folosit pentru a confecționa piese unice de mobilier, pentru a realiza structuri de rezistență, pentru a face diverse reparații și chiar pentru a realiza obiecte decorative.
Este de un real ajutor, întrucât oferă o precizie și o viteză mai mare decât uneltele manuale, astfel încât să poți realiza proiecte de bricolaj mai complexe, dar într-un timp mai scurt. De asemenea, este mai ușor de folosit în comparație cu unele uneltele manuale, ceea ce îl face ideal pentru începători.
Așa că, îți recomandăm să îți îmbogățești colecția de unelte electrice cu un fierăstrău electric!
Criterii de care să ții cont când alegi un fierăstrau electric
Atunci când vine vorba de alegerea unui fierăstrău electric, există o mulțime de criterii pe care ar trebui să le ai în vedere. Primul aspect important este să alegi un fierăstrau electric care se potrivește nevoilor tale. Adică, este necesar să te gândești la ce tip de materiale vei tăia și cât de des vei folosi aparatul. Odată identificare aceste aspecte, vei putea alege tipul de fierăstrău de care ai nevoie.
Acordă atenție la ergonomia design-ului, la funcțiile de bază ale produsului, dar și la disponibilitatea accesoriilor compatibile. Alege întotdeauna un fierăstrău electric ușor de manevrat și care să-ți garanteze siguranța în timpul utilizării.
Nu în ultimul rând, optează pentru un produs care provine de la un producător cunoscut pe piața de unelte electrice, astfel încât să beneficiezi de garanție și service în cazul unei eventuale defecțiuni.