Avantajul acestei zone este acela că nu este la fel de aglomerată ca litoralul românesc şi nici ca staţiunile montane, aşa că orice turist va putea avea parte de linişte şi de relaxare în Delta Dunării. În această zonă vei întâlni o mulţime de specii de păsări, vei admira peisaje uimitoare şi vei descoperi locuri sălbatice, desprinse din poveşti. Iar dacă nu te-am convins, iată încă nouă motive pentru care ar trebui să vizitezi Delta Dunării.
Hotelurile plutitoare
Dacă ajungi în Delta Dunării, te poți caza la hotelurile plutitoare din zonă, pentru a te bucura de o experiență inedită. Aceste hoteluri au restaurante și terase unde te poți relaxa, iar unele dintre ele organizează excursii zilnice pe canalele Dunării.
Fauna și flora
În Deltă vei avea ocazia de a descoperi un mediu sălbatic, neatins de mâna omului, unde vei întâlni o mulțime de specii de păsări și plante, care alcătuiesc un peisaj desprins din filme. Conform celor mai recente statistici, Delta Dunării găzduiește aproximativ 300 de specii de păsări, 3500 de specii de animale și aproape 1700 de tipuri de plante.
Liniște și relaxare
Dacă vrei să te bucuri de câteva clipe de liniște și relaxare, Delta Dunării poate fi locul perfect pentru o vacanță. Aerul curat, calmul valurilor, nuanțele variate de verde și mirosul apei te vor purta într-o altă lume și îți vor oferi garantat o stare de liniște. Poți privi îndelung la nuferii albi care completează peisajul de poveste și poți visa cu ochii deschiși, relaxându-te într-un hamac.
Pădurea Letea
Pădurea Letea se află în nordul Deltei și este o rezervație naturală, unde vei întâlni o mulțime de cai sălbatici, dar și liane, ale căror lungimi pot ajunge chiar și la 25 de metri. Tot în Pădurea Letea vei găsi o mulțime de stejari cu crengile răsucite și încâlcite care cresc printre dunele de nisip.
Pescuitul în Sfântu Gheorghe
În Sfântu Gheorghe vei întâlni o mulţime de pescari printre localnici, aşa că merită să mergi cu ei la pescuit, pentru a explora mai bine zona. De obicei, pe braţul Sfântu Gheorghe poţi prinde somn, ştiucă, şalău sau crap, în funcţie de zonele în care mergi cu barca şi de perioada în care ajungi în Deltă. În perioada verii poate fi destul de aglomerat în localitate, aşa că îţi recomandăm să îţi cauţi din timp cazare în Sfântu Gheorghe din Delta Dunării.
Zona de stufăriş
În Delta Dunării se află cea mai întinsă zonă compactă de stufăriş de pe continent, având o suprafaţă de 1750 km². Majoritatea locuinţelor din această zonă sunt acoperite cu stuf, iar acoperişurile sunt periodic întreţinute, astfel încât să reziste chiar şi 50 de ani.
Cele mai gustoase preparate din peşte
Dacă ajungi în Deltă, trebuie neapărat să încerci borşul de peşte cu apă din Dunăre, acest preparat fiind foarte apreciat de turişti. De asemenea, poţi alege din meniu şi storceagul din sturion sau somn, ciorba de perişoare din peşte, saramura de peşte, plachia, salate de icre sau peştele marinat sau afumat, ştiuca umplută sau crapul pe varză. Toate aceste preparate tradiţionale te vor cuceri cu siguranţă.
Sulina, cea mai însorită localitate din România
Oraşul Sulina este practic o insulă, înconjurată de mare, deltă, dar şi de numeroase canale, iar accesul către această destinaţie se face foarte uşor, cu o barcă rapidă. Fiind cea mai însorită localitate a României, Sulina este destinaţia perfectă de unde poţi admira cele mai frumoase apusuri şi răsărituri.
Plajele virgine
Dacă te-ai plictisit de toată agitaţia de pe litoralul românesc şi de toată aglomeraţia de pe plajele din Constanţa, poate că ar fi timpul să explorezi câteva plaje virgine, în Delta Dunării. În Perişor, Sfântu Gheorghe sau Gura Portiţei vei găsi o mulţime de locuri retrase unde te poţi relaxa în linişte, ascultând valurile.
Poate că nu îţi place să mănânci peşte şi nu eşti nici pescar, însă peisajele din Delta Dunării şi atmosfera acestui loc te vor convinge să alegi această zonă ca destinaţie de vacanţă. Delta Dunării este unică în lume şi ar trebui vizitată măcar o dată în viaţă de orice turist.