Cresterea unui copil nu implica doar o responsabilitate uriasa, ci si timp. Mult timp. Mai tot timpul pe care pana acum il avea pentru ea si pentru voi. Oricat de greu ar fi pentru tine, obisnuieste-te ca prioritatile ei i s-au schimbat. E mai putin probabil sa-ti poata raspunde la telefon pentru orice fleac, la orice ora din zi sau din noapte si gandul cel mai la-ndemana este acela de a vedea in copil dusmanul prieteniei voastre. Insa, cu timpul, vei vedea ca vei descoperi in el cel mai tanar prieten pe care il ai. Iata ce te sfatuim noi:
1) Stabileste ce e cu adevarat important si ce nu. Nu o suna pentru orice fleac, asa cum faceai pana acum. Incearca sa te decizi singura daca iti cumperi pantofi rosii sau negri.
2) Fa-i complimente. Spune-i ca se descurca minunat in ipostaza de mama si ca, desi stiai ca e o femeie minunata, nu te asteptai sa fie atat de dedicata.
3) Nu o critica. Atunci cand ai un copil mic, mai toata lumea se gaseste sa dea un sfat. Mama, soacra, matusa, verisoara. Tu fii alaturi de ea si respecta-i deciziile.
4) Ofera-te sa o ajuti. E mai putin probabil ca in primele luni de viata sa te simti capabila sa ai grija de cel mic, dar te poti duce sa-i platesti facturile sau sa-i cumperi crema preferata. Va aprecia, crede-ne pe cuvant.
5) Fii atenta la modul in care il educa pe cel mic. Ai grija sa nu-l repezi, explica-i fiecare lucru cu rabdare, nu ii cumpara dulciuri de fiecare data cand mergi in vizita si, de cate ori iti cere ceva, raspunde-i frumos ca inainte trebuie sa ne consultam si cu mama.
6) Da-i de veste atunci cand vezi ca sunt reduceri la magazinul ei preferat. Va aprecia faptul ca nu te gandesti ca ea nu mai are alte preocupari in afara de scutece si mancare pentru copii.
7) Sfatuieste-te cu ea inainte de a-i cumpara celui mic un cadou. Poate ca tie ti se pare dragut ca la varsta de 3 ani sa-i oferi un catel, dar poate ca ea chiar nu are timpul si dispozitia necesare sa se ocupe si de animal.