Adrian Perjovschi, hair stylistul vedetelor din România, a povestit care sunt măsurile pe care le-a luat la saloanele sale, care se vor redeschide pe 15 mai. Acesta a mărturisit că a creat un adevărat protocol de reguli și proceduri de lucru pentru a proteja clientele și personalul saloanelor de înfrumusețare.
Sute de telefoane primite pentru programări, achiziții specifice pentru prevenirea răspândirii virusului COVID19 în toate saloanele, măsuri stricte de igienizare și desfășurare a activității și de protecție pentru angajați și clientelă, program special de lucru și mult entuziasm pentru reluarea activității, chiar dacă în condiții speciale, toate sunt parte din procesul de pregătire pentru redeschiderea saloanelor de înfrumusețare deținute de hair-stylist-ul Adrian Perjovschi.
După fiecare client, se va lua o pauză de 15 minute pentru igienizarea postului
“Telefoanele noastre au început să sune încă de când s-a anunțat că ni se va permite redeschiderea saloanelor de înfrumusețare, am avut sute de apeluri și pot spune că cele mai cerute servicii sunt cele legate de hair-styling, de manichiură și de pedichiură. Avem deja programări făcute și agenda plină până aproape de finalul lunii mai, mai ales că fluxul nostru de clienți va fi la început mai mic, datorită măsurilor de siguranță pe care le luam. Deși programul saloanelor noastre va fi de la 8 dimineața până la 10 seara, vor fi doar câte 3 experți de-ai noștri pe fiecare tură, iar fiecare dintre ei va putea avea 4 sau maxim 5 clienți pe o tură, pentru că se va pastra distanța fizică între posturile de lucru, astfel că dacă se lucrează pe un scaun, următorul va fi lăsat liber. După fiecare client, se va lua o pauză de 15 minute pentru igienizarea postului de lucru și a instrumentarului, iar între turele de lucru va fi o pauza de 30 de minute pentru o curățare și igienizare generală și completă a salonului”, declara Adrian Perjovschi care deține 4 saloane de înfrumusețare în București și împrejurimi.
Geamuri de protecție din plexiglas la fiecare recepție de salon și la posturile de manichiură și pedichiură
Adrian Perjovschi a achiziționat produse de igienă și dezinfectare necesare pentru desfășurarea activității conform normelor DSP și a siguranței personalului și a clientelei. “Pentru fiecare salon am achiziționat termometru pentru luarea temperaturii personalului și a clientelor înainte de intrarea în salon, covorașe dezinfectante pentru intrare și altele pentru ștergerea picioarelor, geluri de dezinfectare a mâinilor, suprafețelor și instrumentarului, măști, mănuși și botoșei de unică folosință pentru personal, prosoape și mantale de unică folosință pentru fiecare clientă. Am montat geamuri de protecție din plexiglas la fiecare recepție de salon și la posturile de manichiură și pedichiură. Pe lângă curățenia făcută pe personalul nostru calificat, am contractat și o firma specializată de curățenie care să dezinfecteze cu biocide zilnic toate saloanele. Personalul nostru vă lucra doar cu ținută de lucru, nu cu haine de pe stradă, și cu încălțăminte de interior, igienizată și dezinfectată. Am achiziționat din timp toate cele necesare pentru desfășurarea activității saloanelor în cea mai mare siguranță pentru o perioadă de cel puțin 2 luni și ne vom adapta oricăror măsuri suplimentare care se vor cere”, dezvăluie Adrian Perjovschi.
Clientelor li se va lua temperatura la intrare
Protocolul clientelor vă avea și el repere foarte stricte pentru siguranță și protecție: “Fiecare clientă care ajunge la salon, va folosi covorul dezinfectant de la intrare, apoi va păși în salon unde se va șterge din nou pe încălțăminte. I se va lua temperatura care nu trebuie să depășească 37 grade. Va primi botoși, prosop și manta de unică folosință, se va dezinfecta pe mâini. Avem rugămintea ca fiecare clienta să vină cu mănuși și mască de unică folosință, dacă nu le va avea, le va primi la noi în salon, să-și respecte ora de programare, pentru că nu sunt posibile decalaje în program și încărcări de spațiu și, foarte important, să vina neînsoțite, pentru că sala de așteptare va fi închisă pentru o perioada de timp, până la noi reglementari”, adaugă Perjovschi.