Ce presupune slujba ta, pe înțelesul tuturor?
Știți scrisurile acelea frumoase pe care le vedeți la TV? Noi le facem. Generice pentru emisiuni, suporturi pentru promo, scrisuri, în general, tot ce înseamnă scrisuri pe care le vedeți pe ecran. Cam așa explic tuturor.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Este cea mai grea întrebare! Dacă ar fi să mă întrebi de oricare om de aici, ar fi de o mie de ori mai ușor să-l descriu. Sunt destul de hotărâtă, în general, nu prea am filtru (râde). Nu știu dacă este, neapărat, un lucru bun. Și, nu pare, dar de multe ori sunt destul de nesigură.
Ce-ți place cel mai mult la cariera ta?
Îmi place că nu fac același lucru în fiecare zi. Tot timpul, sunt proiecte noi, sunt lucruri noi. Trebuie să te pliezi tot timpul, să înveți lucruri noi. Cred că asta îmi place cel mai mult. Nu există o rutină. Proiectele în sine diferă foarte tare.
Am înțeles că faci inclusiv grafică 3D. Ce înseamnă acest lucru, mai precis?
Să vă dau un exemplu, promo-urile de 1 Decembrie. La ”România, te iubesc”, eu am lucrat pe partea de 3D la tot ce înseamnă ”enviromentul”-ul acela din spatele jurnaliștilor. Totul a fost filmat pe cromă, pe verde. Noi am construit tot ce se vedea în decor.
La noi, este total diferit față de ceea ce se întâmplă afară, în domeniul nostru. Ei sunt extrem de structurați, fiecare are părticica lui, pe care este foarte bun. La noi, nu este așa. Noi suntem total atipici în domeniul acesta, pentru că este relativ nou. Eu, cel puțin, când m-am apucat, nu existau școli, nu existau cursuri. Tot ceea ce am învățat, am învățat online, de pe tuturiale, și acum e la fel. Suntem toți cu YouTube-ul sau alte site-uri de specialitate deschise. Avem nevoie tot timpul de training, mai ales că este vorba de soft-uri care avansează, apar lucruri noi. Tot timpul trebuie să fii în rând cu ceea ce apare, ca să ții pasul.
Ce studii ai? Ce meserie ai la bază?
Eu am făcut Limbi Străine. Am făcut Liceul de Muzică și Arte Plastice până la clasa a noua, din a noua m-am mutat la Liceul Teoretic de Limbi Străine, cu profil de franceză-engleză, după care m-am dus la Universitatea din București, la Limbi Străine, am făcut engleză – studii americane. Practic, engleză.
Cum ai ajuns să faci grafică pentru TV?
Soțul meu era, oarecum, în domeniu, lucra deja pentru PRO TV de mulți ani, în editare video. Așa am apucat să intru în domeniul ăsta. Apoi am rămas gravidă, l-am avut pe Edi și, când era Edi mic, eu am învățat meseria asta. Practic, a fost o întâmplare fericită pentru mine. Nu m-aș fi gândit niciodată să mă duc pe drumul ăsta, dacă nu ar fi fost conjucturile astea. Când am aplicat aici, nici nu mă gândeam vreodată că o să mă sune cineva. Eu eram freelancer, oricum. Și așa am ajuns aici.
Îți mai amintești prima ta zi în PRO TV?
Da, îmi amintesc prima zi. Și îmi amintesc interviurile de angajare. Prima zi aici a fost... Toată lumea o să-ți zică că eram așa finuță pe atunci... (râde) și m-am stricat pe parcurs. Fiind la început, încerci să prinzi din zbor cât poți. Ușor, ușor, din mers, proiecte mici.
O amintire frumoasă sau amuzantă de la voi din departament...
În fiecare zi, se întâmplă câte ceva. Cred că este departamentul în care se vorbesc cele mai multe prostii. Asta este partea cea mai mișto. De asta zic eu că oamenii m-au ținut aici. Nu ne lăsăm niciodată la greu. Dacă este de treabă, punem umărul fiecare.
Care sunt provocările pentru o femeie să lucreze în domeniul acesta, preponderent al bărbaților?
Sincer, nu le-am văzut ca pe niște provocări. Eu, fiind deja cu familie, cu copil, întotdeauna m-am raportat de la egal la egal, am fost una de-a băieților. Oricum, ei îmi zic că-s băiat (râde). Nu am avut parte de chestii de gender între noi... Nu am simțit niciodată că a fost vreo diferență între noi. Am lucrat, cot la cot, cu ei, indiferent despre ce a fost vorba. Ei știu că se pot baza pe mine și asta este foarte important.
-Cum ți-ai dat seama că ești făcută pentru această meserie?
Eu mi-am dorit, de mică, să cânt. Ăsta a fost visul meu. Asta mi-am dorit și la asta am visat. Am vrut să merg la ”Vocea României”, am trecut de preselecții, dar nu m-au primit, pentru că lucram la PRO, nu era OK. Dar, la karaoke, am liber (râde). Muzica este o supapă pentru mine. Mă descarc foarte tare. Am și cântat, am avut o trupă, am fost pe scenă. Este o senzație pe care nu o găsești în altă parte. Vibe-ul și energia oamenilor care vine spre tine nu le găsești în altă parte. E cumva ”addictive”. Cumva, lucrând pe partea această creativă, artistică, sunt OK, sunt unde trebuie.
Care sunt cele mai mari satisfacții când vine vorba de slujba ta?
Partea că, la sfârșitul zilei, pot să spun că m-am distrat. Că dimineața vin cu drag. Oricât de mult ți-ar plăcea job-ul pe care îl faci, dacă nu ești în compania unor oameni faini, nu funcționezi corect.
Ce sfat ai da femeilor care își doresc o carieră ca a ta?
Nu am stat niciodată să mă gândesc că am o carieră. Știi, când eram la facultate, nu aveam tangențe cu domeniul ăsta și lucram la o firmă de PR. Acolo erau femei de carieră. În general, când sunt numai femei, nu e bine deloc. Atunci mi-am dat seama că eu nu vreau carieră. Le-aș sfătui pe fetele care vor să lucreze în domeniul acesta să vină cu tot sufletul dacă le place. Să nu stai să te gândești că ai o carieră, că ești la PRO. Atâta timp cât îți place ce faci și faci cu tot sufletul, nu mai contează dacă este o carieră sau nu.
Care sunt hobby-urile tale? Ce-ți place să faci în timpul liber?
Dacă ar fi timp liber, ar fi absolut minunat. Să ajung acasă, pun mâna pe pian, mai cânt un pic. Soțul meu cântă la chitară, deci ne acompaniem. Copilul meu învață chitară, deci și el este cu muzica... La noi, este hărmălaie tot timpul.
Mai am puseuri creative, mă apucă DIY –urile (n.r. ”do it yourself”, cum să faci anumite lucruri singur). Am încercat să-mi fac o veioză din scoici și a ieșit cea mai urâtă veioză posibilă. (râde)
Cum ar arăta ziua perfectă pentru tine?
Mi-am dat seama că mă simt confortabil în rutină. Să încep dimineața cu o cafea, la povești cu soțul meu, după aceea să vin la muncă – îmi place ideea să vin la muncă, să râd cu toți zăpăciții ăștia – și după aceea seara, acasă, cu Edi, să ne jucăm.
Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit din punct de vedere profesional?
La noi, nu prea se fac complimente (râde). Îmi mai spun colegii că sunt ”nebună”, dar în sensul bun. ”Hai, că ești nebună, lasă-l așa, că e bine”. În sensul că sunt perfecționistă și-mi place să stau să bibilesc un lucru până iese foarte bine.
Dacă te-ai întâlni cu tine la început de carieră, ce sfat ți-ai dat, ce ți-ai spune?
Oh, să vorbesc mai mult! Am fost o persoană foarte introvertită. Nu prea îmi plăcea să vorbesc. Niște prieteni au făcut pariu cât pot să tac. Și am tăcut foarte mult (râde). Pe mine m-a schimbat foarte, foarte mult faptul că am lucrat în vânzări la un moment dat. Am vândut piane. Am lucrat la un magazin de muzică. Și a trebuit să vorbesc cu oamenii. Și să explic și să povestesc și să mă conectez. Acela a fost momentul în care eu am început să mă simt în largul meu cu oameni lângă mine. Eram destul de „wild”, nu prea mă simțeam bine în gașcă mare. Probabil e vorba și de vârstă. Degeaba mi-aș zice eu, la vârsta aia, relaxează-te, nu contează ce cred alții despre tine, fii așa cum îți vine ție să fii, pur și simplu! Probabil că nu aș fi percutat. E o chestie de vârstă, de viață. Probabil copilul te schimbă foarte mult. Și locul în care te desfășori în fiecare zi te modelează cumva. Nu știu dacă m-aș asculta. (râde)
