Luna ianuarie este luna în care mai toți artiștii de la noi pleacă în vacanță, iar una dintre destinațiile preferate de aceștia este Maldive, unde și Mira se află în acest moment.
Solista și iubitul ei se bucură de apa caldă a oceanului și de soare, dar nu uită de fani și îi țin la curent cu tot ceea ce fac. Încă de când a ajuns în Maldive, Mira a postat mai multe fotografii și videoclipuri atât cu ea, cât și cu peisajul de vis de care se bucură.
Pe lângă locul de vis cu care își încântă fanii, nu puțini au fost cei care au felicitat-o pentru modul în care arată, afișându-se, fără rețineri, în costum de baie.
Mira și Levi Elekes au planuri de nuntă
Cei doi locuiesc împreună de ceva timp, iar relația lor a avansat foarte repede, motiv pentru care, au purtat discuții și despre nuntă, dar și despre copii. Cei doi se văd împreună până la adânci bătrâneți, alături de copiii lor.
În cadrul unei emisiuni televizate, Mira a recunoscut că se simtă presată din acest punct de vedere, dar lasă lucrurile să vină de la sine, fiind de părere că nunta și copiii vor apărea atunci când va fi momentul potrivit.
Cu toate acestea, deși nu a fost cerută în căsătorie, artista a declarat că își dorește o ceremonie la care să participe foarte puțină lume, doar persoanele extrem de apropiate.
„Simt o presiune din partea prietenilor și a familiei, că toți fac în jurul meu, dar eu în schimb simt că sunt din ce în mai tânără (...) Noi nu suntem mai tradiționaliști, o să vedem, nu știu cum o să decurgă lucrurile, vă anunț, promit. Visez la o ceremonie foarte restrânsă, atât! Asta e tot ce îmi doresc”, a declarat artista.
Sursa foto: Instagram