Numele pe care il poarta este unul cu rezonanta in istoria tarii noastre si, in acelasi timp, motivul pentru care, la 3 ani, a fost scoasa pe furis din Romania, familia ei refugiindu-se din calea comunismului.
A trait in conditii modeste, in Canada, dar a primit acasa o educatie demna de o printesa. A absolvit Belle Arte si a devenit jurnalista de moda, cunoscand si imprietenindu-se cu cativa dintre figurile emblematice ale modei secolului XX: Karl Lagerfeld, Giorgio Armani, Ralph Lauren, Oscar de la Renta.
Cu acesta, din urma, a ajuns chiar sa colaboreze indeaproape, cand a devenit vicepresedintele companiei sale, motiv pentru care s-a mutat din Canada la New York. Si-a dorit sa faca mai multe pentru cei din jur si asa a ajuns la Geneva, pe un post global la UNICEF. Acolo si-a descoperit vocatia caritabila, pe care a exersat-o din plin, odata cu revenirea in Romania, dupa 1990.
In prezent, Printesa Sturdza este activa in numeroase proiecte caritabile, cele mai cunoscute fiind The Hospices of Hope (Casa Sperantei), un centru de ingrijire paleativa pentru bolnavii incurabili sau cronici, precum si Hope and Homes for Children (HHC), un ONG care isi propune sa dezinstitutionalizeze copiii abandonati sau orfani si sa-i integreze in adaposturi de tip familial.
Am profitat de prezenta domniei sale in Romania, cu ocazia organizarii de catre HHC a galei caritabile Twin Art, pentru a-i lua un interviu.
Astazi folosim sintagma “fashion icon” cu multa lejeritate. Cine, din punctul dumneavoastra de vedere, merita acest statut?
Sunt destul de multe actrite care sunt foarte bine imbracate intotdeauna: Cate Blanchett are un stil minunat, impecabil, Halle Berry, de asemenea. Si Ducesa Kate se imbraca extrem de bine – imi place foarte mult stilul ei vestimentar si cred ca nu face nicio greseala.
Cred ca, la fel ca dumneavoastra, Kate imbina foarte bine piesele high end cu cele accesibile.
Da, de exemplu acum port un pulover de casmir destul de scump, fusta este Prada, iar tricoul este Marks & Spencer. Imi place Kate pentru ca nu face nimic fals la acest capitol.
Dar credeti ca acesta este meritul ei sau al stilistilor care se ocupa de imaginea ei?
Ambele – directiva tot de la ea vine.
Stiu ca ati cunoscut-o si pe Printesa Diana. Ea isi alegea singura tinutele?
La inceput, nu, dar pe urma a fost foarte bine sfatuita si, din mai multe variante care i se propuneau, ea alegea ce voia. A mai facut si greseli, dar e greu daca esti printesa sa nu gresesti niciodata.
In Romania credeti ca exista style icon-uri?
Noi ne imbracam foarte exagerat. Mi se pare prea vizibil, prea fortat ce poarta femeile din Romania. Amalia Enache e dragut imbracata si alege lucruri care i se potrivesc. Maria Apostol, de la PRO TV (n.red. Marketing and Corporate Affairs Director PRO TV), e foarte bine imbracata. Altfel, aici mi se pare ca deseori femeile exagereaza vestimentar, mai ales persoanele publice.
In 1988 ati primit functia de vicepresedinte al casei de moda Oscar de la Renta. Cum a fost perioada petrecuta acolo?
Experienta a fost mixta. Am facut multe schimbari deodata atunci - m-am si mutat din Canada la New York, am si divortat in acelasi timp. Cunosteam New York-ul foarte bine, dar una este sa mergi de zece ori pe an si alta este sa locuiesti acolo. Pe Oscar il cunosteam extrem de bine, eram prieteni, dar domeniul era totusi foarte nou pentru mine. Nu lucrasem deloc in manufactura pana atunci si dintr-o data eram implicata in toate procesele. Am ramas cu aprecierea lui Oscar, dar nu mi-a placut foarte mult mediul respectiv. Exact cum spuneam inainte, moda e un loc competitiv, rautacios.
Dupa perioada Oscar de la Renta v-ati angajat la UNICEF si v-ati mutat de la New York, la Geneva. De ce aceasta trecere?
Dorinta mea initiala a fost sa devin diplomat. Dar am terminat scoala foarte devreme, eram prea tanara pentru universitate si atunci am avut un an liber, in care m-am inscris la Belle Arte. Asa ca, in sfarsit, am ajuns unde aveam intentia. La UNICEF aveam un post aparte, deoarece combina tot ce facusem inainte: si partea de design si pe cea de manufactura. Eram responsabila cu productia de carti postale, jucarii si numeroase alte produse, pe care le gandeam la scara globala. Cat am fost acolo, conduceam o operatiune care aducea un profit de 200 de milioane de dolari pe an, care era 20% din bugetul Unicef.
Parcursul dumneavoastra profesional a implicat domenii diferite. Care este, totusi, realizarea cu care va mandriti cel mai mult?
O, sper ca nu am avut-o inca! (rade) Poate cea mai mare placere sunt echipele pe care le-am format si persoanele cu care realizez proiecte. Am fost foarte mandra de summiturile pe care le-am organizat in Romania, la inceputul anilor ’90. Nimeni nu credea ca se poate, si nu numai ca s-a putut, dar au fost la un nivel de care as fi fost la fel de mandra la Paris, Londra sau New York. Apoi, uitandu-ma la dulapurile pline cu reviste si ziare pe care le-am scris, sunt mandra de ce am realizat si in plan jurnalistic.
Ati pastrat toate articolele pe care le-ati scris?
Da, chiar recent le-am mutat de la Londra la New York si sunt dulapuri intregi de reviste si ziare. Asta e o placere a jurnalismului – ai ceva concret in mana, ce ramane, nu se evapora.
Povesteati intr-un interviu ca scoateti etichetele de pe haine, pentru ca nu va plac. Aceasta actiune mi se pare reprezentativa pentru dumneavoastra. De altfel, pana la 50 de ani, ati evitat sa vorbiti despre titlul dvs. nobiliar.
Nu cred ca era potrivit sa vorbesc despre asta in Canada – contextul nu era potrivit. Eram intr-o lume noua, unde nu exista niciun sens al istoriei; Europa era prea departe pentru ei. Pe urma, nu te afisezi cu un titlu. Niciodata n-o sa ma auziti prezentandu-ma ca “Printesa Sturdza”. Lumea stie sau nu stie. Daca stie bine, daca nu stie, n-o sa le explic eu.
Nici macar cand ati fost adolescenta n-ati simtit nevoia sa epatati cu asta?
Aoleu, nu, ar fi fost teribil! (rade) As fi fost si mai diferita decat eram deja! Si, oricum, nu m-ar fi crezut, atat de departe era povestea mea de viata de acolo. Eu intotdeauna am preferat sa fiu judecata pe baza competentelor mele si a meritelor mele. Numele meu e un detaliu istoric frumos, dar nu e toata povestea.
Ati avut momente in care v-ati simtit numele si mostenirea familiala ca o povara?
Da, au fost momente, pentru ca era sentimentul asta de obligatie, de standarde diferite, care ma facea aparte de altii – altii aveau voie sa faca ce vor, eu n-aveam voie. Cand eram tanara nu prea intelegeam, mai tarziu, de fapt, am acceptat. Stramosii mei au fost folositi de catre parinti sa-mi aminteasca mereu de obligatiile mele. Daca nu eram cuminte, mi se vorbea intotdeauna despre stramosii care ar fi ingroziti de cum ma comport eu. (rade)
V-ati nascut in Romania, ati crescut in Canada, ati trait apoi la New York, Londra, Geneva sau Paris. Ce inseamna pentru dumneavoastra acasa?
Acasa e in mai multe locuri. Acasa e unde sunt eu pe moment. Eu nu caut Bucurestiul la Londra sau Londra la Paris. Le iubesc pe fiecare pentru diversitatea si pentru prietenii pe care ii am acolo si, traind asa de foarte multi ani, ma simt la mine acasa in multe tari. Am obiceiurile mele in fiecare tara si nu ma simt niciodata depeizata. In majoritatea tarilor am si trait, asa ca peste tot am pantofarul meu, curatatoria mea, obiceiurile mele. E destul de simplu.
Ati fost intrebata intr-un interviu ce moment din trecut v-ar placea sa retraiti si ati spus ca nu v-ati intoarce in timp. Nu aveti niciun regret sau traiti prezentul cu prea mult patos?
Niciuna, nici alta si ambele. Singurul lucru pentru care m-as intoarce in trecut ar fi sa fac lucrurile mai bine decat le-am facut. Dar asta nu e posibil. As prefera sa am mai multi ani inaintea mea - sa stiu ca mai pot sa am inca 30 de ani in care sa fac ceva. Am regrete, ca toata lumea, dar singurele mele regrete sunt ca as fi putut sa fac lucrurile mai bine. Dar adevarul este ca iei decizii si faci lucruri asa cum le simti atunci. Asa ca mai bine te concentrezi sa traiesti momentul prezent.
Daca ati putea sa va dati un sfat dumneavoastra, celei de la 18 ani, ce v-ati spune?
Eram destul de nesigura si destul de indecisa, dar in sfarsit n-a iesit asa de rau. Mi-as spune ca e perfect normal sa nu stii sigur ce vrei sa faci cu viata ta, mi-as spune ca e perfect normal sa incerci diverse, pana gasesti ce-ti place si ce ti se potriveste, ca in zilele noastre nu mai alegi o cariera la 18 ani si ramai cu ea o viata intreaga. Ca in zilele noastre e mult mai important sa fii creativ, sa fii consecvent, sa fii disciplinat, sa ai o fire de antreprenor. Si mi-as mai spune ca e important sa ai incredere in parerile tale. Nu inseamna ca cineva care e mai in varsta e mai priceput. Si sa tot inveti. Eu am un regret mare: ca nu mi-am continuat studiile mai departe cu filosofie, cu politica. Si chiar acum ma bate gandul sa fac asa ceva. Cred ca a continua sa inveti este secretul vietii.
Lifestyle Quizz
Ultima carte citita?
Citesc vreo 7 carti in paralel acum. Printre ele, recitesc “Anna Karenina”, a lui Tolstoi. Am vazut recent filmul si de-asta m-am intors la carte.
Ultimul film urmarit?
Am vazut “Lincoln” de doua ori. Mi-a placut foarte mult prima data si, fiind atat de dens, am revenit la cinema cu verisoara mea, care are 18 ani, pentru ca m-am gandit ca e o buna lectie de democratie.
Daca ar fi sa serviti o cina cu orice personalitate istorica, in viata sau nu, pe cine ati alege?
Albert Schweitzer, John Kennedy, poate Margaret Thatcher, sigur Regina Elisabeta, Shakespeare, Ithak Rabin si Nelson Mandela. Si l-as invita la masa si pe Lagerfeld! (rade)
Aveti vreun secret de frumusete?
Sunt binedispusa de obicei, asta ar fi secretul. Si nu ma culc niciodata cu machiaj pe fata. De asemenea, incerc sa fac o pauza intre zi si noapte, sa ma destresez. Chiar daca e 4 dimineata, la orice ora, intotdeauna fac o baie si ma relaxez inainte sa adorm. Asta e semnalul meu ca s-a terminat ziua.
Daca ar exista reincarnare, cine ati vrea sa fiti intr-o viata viitoare?
O persoana fericita si inteleapta. Dar as vrea sa incep cu tot ce am invatat pana acum. Sa n-o iau de la capat. (rade)
Citeste aici prima parte a interviului cu Printesa Marina Sturdza.
