Cum foloseşti principiul 80/20 pentru o schimbare semnificativă în viaţa ta


La început de an, fiecare dintre noi ne stabilim anumite obiective, ne exprimăm unele dorinţe şi încercăm să facem tot ce ţine de noi pentru a le duce la împlinire. 

Tag-uri:

Totuşi, de multe ori, trebuie să recunoaştem, ne autosabotăm, din lipsă de disciplină sau pur şi simplu pentru că avem atât de multe lucruri de făcut, încât e greu să ducem la bun sfârşit tot ce ne-am propus.

Ca anul acesta să fie unul diferit, optim ar fi să te concentrezi mai mult pe productivitate. Cum faci asta? O soluţie foarte simplă se referă la implementarea regulii 80/20 cunoscută şi sub numele de principiul Pareto.

Care este regula 80/20

Vilfredo Federico Damaso Pareto s-a născut în Italia în 1848 şi este un important filosof și economist. El este cel care a pus bazele regulii 80/20, bazată, iniţial pe o simplă observaţie. Lucrând în grădina sa, Pareto a sesizat că 20% din plantele de mazăre generau 80% din păstăile sănătoase.

Această observaţie iniţială l-a determinat să facă şi alte cercetări şi astfel a descoperit, printre altele, că 80% din terenurile din Italia erau deținute de doar 20% din populație. El a investigat diferite industrii și a constatat, de exemplu, că 80% din produsele de pe piaţă provin, de obicei, de la doar 20% din companii.

Aşadar, generic, Pareto a enunţat că 80% din rezultate vor proveni din doar 20% din acțiuni. În acel moment, Pareto folosea acest principiu doar în câteva situații specifice, dar de atunci s-a demonstrat că el se poate aplica în orice segment al vieţii, fără să fie totuşi o axiomă. 

Cum se poate aplica

Poţi aplica principiul Pareto pentru a eficientiza diferite aspecte ale vieţii tale, de la felul în care îţi gestionezi sarcinile de serviciu, la felul în care utilizezi spaţiul din casa ta, la hobby-uri şi alte activităţi care au menirea de a-ţi face viaţa mai frumoasă şi mai împlinită.

La serviciu

Acesta este domeniul în care principiul Pareto se poate aplica foarte simplu şi duce la o productivitate mai mare. De exemplu, dacă într-o zi, la birou, ai de efectuat 10 sarcini, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să creezi o listă care să înceapă cu acele activităţi care au cel mai mare impact. Chiar şi efectuând numai două sau trei din sarcinile de pe listă, vei fi obţinut rezultate semnificative şi cel mai probabil şefii şi colegii vor fi mulţumiţi. Desigur, este posibil ca aceste sarcini să fie şi cele mai dificile, de aceea, în mod obişnuit le-ai fi lăsat la urmă şi ulterior le-ai fi efectuat stresată şi într-o mare criză de timp. 

Fitness

Iată un alt domeniu în care poţi aplica regula 80/20. Cel mai probabil doar 20% dintre exerciţiile fizice produc 80% dintre efecte, aşa că nu-ţi mai irosi timpul şi concentrează-te pe rezultate. Aşadar, dacă îţi doreşti să-ţi îmbunătăţeşti forma fizică, nişte picioare mai puternice şi un abdomen tonifiat concentrează-te pe exercițiile cardio. O bicicleta fitness poate fi de mare ajutor în acest sens, în plus, având-o în casă o să-ţi fie destul de greu să o ignori. Concentrându-te doar pe activităţile care au un impact important, vei face paşi mult mai rapizi spre atingerea obiectivelor tale de fitness. 

Relaţii personale

Acesta este un domeniu în care poţi stabili singură dacă principiul Pareto funcţionează sau nu. Dacă ar fi să aplicăm regula 80/20, am putea concluziona că 20% dintre oamenii din jurul tău îţi aduc un sentiment de satisfacţie şi împlinire în proporţie de 80%. Fiind vorba despre emoţii, este greu să calculezi proporţii, dar poţi să-ţi reevaluezi anumite relaţii şi să decizi care sunt cele care merită cu adevărat o investiţie de timp şi energie din partea ta. 

Principiul Pareto, chiar dacă nu este infailibil, propune o eficientizare a activităţilor de zi cu zi, astfel încât să poţi obţine rezultate mai bune, investind mai puţină energie. Asta implică, desigur, şi o anumită disciplină şi combinând aceste două elemente poţi ajunge exact unde îţi doreşti şi unde îţi este locul. 

Sursă foto: Pexels.com

related posts

Modifică setările cookies