Expoziția care îți va arăta cât de importante au fost româncele în artă în ultimii 100 de ani


Lucrările a nu mai puțin de 110 artiste românce, care au marcat istoria artei în România în ultimul secol, au fost reunite într-o expoziție inedită găzduită de Castelul Cantacuzino din Bușteni. 


Picturi, sculpturi, desene, artefacte și instalații interactive rare sau care nu au fost încă văzute de nimeni au fost grupate într-o expoziție-eveniment găzduită de celebrul Castel Cantacuzino din Bușteni. 

Expoziția Women Power in Art include lucrări de artă de la peste o sută de artiste și este structurată pe mai multe nuclee precum: arta femeilor din perioada interbelică, arta femeilor în comunism, perioada post 1989 și cuprinde și o instalație video interactivă imersivă. Lucrările din expoziție fac parte din treisprezece colecții private iar multe dintre acestea au fost rar expuse sau neexpuse până acum.

Expoziția-cercetare „Women Power in Art” este alcătuită din lucrări de artă originale, artefacte, instalație interactivă. Expoziția cuprinde și o prezentare, ca index, a peste 1.800 de artiste din România, dintre care unele mai puțin cunoscute, datorită faptului că nu au beneficiat încă de recuperare și reevaluare istorică, dar și o selecție a câtorva artiste femei prețuite prin premii și diverse onoruri publice.

Vernisajul va avea loc la 21 februarie 2019, la ora 16.00, iar expoziția poate fi vizitată până la 9 iunie 2019.

Circuitul expozițional dedică o sală artistelor active în perioada interbelică, precum Lucia Dem Bălăcescu, Titina Călugăru, Ecaterina (Titi) Filionescu Murnu sau Eugenia Filotti Atanasiu.

Expoziția continuă cu sălile dedicate perioadei postbelice și celei comuniste, precum Emilia Apostolescu, Felicia Avram, Ileana Balotă și Elena Bianu.

Perioada de după 1989 este reprezentată artiste precum Judith Crăciun, Dalina Bădescu, Maria Cornea și Anca Dănilă.

Lucrările din expoziție fac parte din treisprezece colecții private: colecția Gheorghe Burtea, colecția I. și L. Gavrilescu, colecția Emil Ene, colecția Farcaș, colecția Damian Florea, colecția Arcadia Hinescu, colecția Dorin Mihalache, colecția Sorin Mihăilescu, Nasui Collection & Gallery, colecția Dodo Niță, colecția Boris Paraschivescu, colecția Puiu K. Patzelt, colecția Armand Voicu precum și colecții ale artistelor și familiilor acestora. 

Cele mai multe dintre aceste lucrări au fost rar expuse sau neexpuse până acum. Selecția artistelor din expoziție a luat în considerare fondurile de lucrări disponibile din cele 13 colecții private de artă românească.

  • Expoziția care îți va arăta cât de importante au fost româncele în artă în ultimii 100 de ani

related posts

Modifică setările cookies