(P) Istoria cafelei. De la începuturi până în ziua de azi


Nimeni nu știe exact cum și când a fost descoperită cafeaua, dar fiind o băutură atât de populară în întreaga lume, s-au creat multe legende pe seama originilor ei.

Tag-uri:

O legendă etiopiană spune că, undeva pe platoul Etiopian, în pădurile de cafea, un crescător de capre a descoperit potențialul acestei minunate plante. Conform legendei, Kaldi și-a dat seama de efectul cafelei deoarece caprele sale deveneau foarte energice în timpul nopții, după ce consumau boabele unei anumite plante.

Kaldi a povestit cele aflate unui călugăr de la o oarecare mânăstire, iar acesta a preparat din fructele de cafea o băutură care i-a alungat somnul timp de multe ore și l-a ajutat să stea treaz la rugăciunile de noapte. Și astfel, vestea despre proprietățile cafelei a devenit din ce în ce mai răspândită. Când zvonurile despre cafea au ajuns în sfârșit în peninsula arabă, popularitatea miraculoasei licori s-a transformat într-un subiect de discuție la nivel global.

Cafeaua arabă

Cultivarea plantelor de cafea și comerțul cu boabe a început a avut loc mai întâi în peninsula arabă. Apoi, până în secolul al XVI-lea, cafeaua era deja cunoscută și în Persia, Egipt, Siria sau Turcia.

Chiar și în Epoca Medievală, cafeaua era atât de apreciată încât, ca și acum, nu se consuma doar acasă, în familie, ci și în mici restaurante răspândite pe tot teritoriul Orientului Mijlociu, denumite qahveh khaneh - echivalentul cafenelelor din ziua de azi.

Cafeaua în Europa

Primii europeni care au aflat despre cafea au fost negustorii care călătoreau des în Orientul Mijlociu și pe lângă mărfuri, aduceau cu ei istorioare despre o băutură neagră la culoare, dar cu efecte surprinzătoare, în secolul al XVII-lea.

La vremea aceea, unii oameni din cei care auzeau poveștile despre cafea erau sceptici cu privire la influența ei asupra organismului și o numeau băutura diavolului. Chiar și clerul din Veneția a condamnat consumul de cafea atunci când miraculoasa licoare a ajuns în sfârșit în oraș, în anul 1615. Răscoala oamenilor Bisericii a avut o amploare atât de mare încât Papa Clement al VIII-lea a fost rugat să intervină.

Dar chiar și cu astfel de presiuni, oamenii nu au putut rezista prea mult în fața delicioasei băuturi și astfel, și în Europa, cafenele și mici business-uri specializate în cafea au apărut una după alta.

Cafeaua în ziua de azi

În ziua de azi aproape orice adult a băut cel puțin măcar o dată în viață cafea. Cafeaua a câștigat inimile tuturor, iar odată cu trecerea timpului, cei mai ingenioși amatori au inventat noi și creative moduri de a o pregăti.

Unul din cele mai consumate tipuri de cafele este cu siguranță cafeaua la ibric. Ea se consumă sub forma unei băuturi foarte dense, din cafea măcinată mare, în Orientul Mijlociu, dar și sub forma unei băuturi cu o savoare extrem de puternică, dar dintr-o pudră măcinată foarte fin, în Europa, în special în Italia.

Dintre toate popoarele europene, italienii s-au îndrăgostit cel mai mult de cafea și au inventat tot felul de aparate care mai de care mai inteligente, numite espressoare cafea. Astăzi, astfel de dispozitive se găsesc în orice bucătărie, iar o gamă largă de aparate poate fi cumpărată din magazinul techstore.ro.

La techstore.ro apelezi atunci când ai nevoie de o hotă bucătărie profesională, de plite incorporabile premium, dar și de espressoare pentru cafea care să-ți prepare în doar câteva secunde o licoare desăvârșită.

related posts

Modifică setările cookies