Folosim machiaj pentru că ne face să ne simțim bine, pentru că în continuare avem nevoie de rutine de beauty și pentru că mereu apar produse noi pe care vrem să le testăm.
Roxana Minea, Official Make-up Artist Avon România și Moldova, și-a ales preferatele în acest sezon, iar numitorul lor comun este versatilitatea.
Atunci când îți dorești un produs care să îți potențeze trăsăturile, dar să îți ofere și beneficii de îngrijire, nu te-ai gândi la o mascara, nu?
Dar mascara Euphoric, pe lângă efectul vizibil de volum şi alungire pe care îl oferă, are o formulă îmbogăţită cu ulei de ricin şi keratină pentru regenerarea genelor tale. Pe când machiajul ochilor e tot mai accentuat, de la purtarea măștii, rujul joacă un rol psihologic. Ne influențează starea de spirit în mod pozitiv.
Roxana recomandă Loaded Lip, care are o formulă pe bază de pigmenţi strălucitori şi uleiuri hrănitoare, perfect pentru a obţine un efect glossy şi pentru a te bucura de beneficiile de îngrijire ale unui balsam. Și cel mai important, nu este lipicios.
Un alt produs la fel de versatil este și Paleta de farduri Avon True Quad în nuanța Mocha Latte. Da, are exact culorile cafelei al cărei nume îl poartă și e perfectă pentru machiaj de zi sau seară, pentru blonde, brunete, şatene sau roşcate.
Are mixul perfect de nuanţe naturale, cu textură mată şi irizată. Iar versatilitatea ei mai vine și din faptul că poate fi folosită chiar şi pentru conturarea și umplerea sprâncenelor.
Iar ca machiajul ochilor să fie complet, mai lipsește doar un contur la baza genelor, discret sau dramatic, după cum îți dorești, pentru a-ți accentua forma ochilor. Roxana îți propune Creionul contur lichid mark., care are aplicatorul ideal pentru oricare stil ai vrea să optezi.
Cele două seturi se completează perfect pentru ca tu să-ți creezi un machiaj inspirat din culorile toamnei. Buzele colorate în culoarea strugurilor copţi, iar pleoapele scăldate în nuanţe arămii şi maronii, cu gene dese şi bogate.