7 sfaturi pentru a supravieţui financiar în sezonul nunţilor şi botezurilor


Ne aflăm în cea mai lungă perioadă a anului în care sunt permise nunţile şi botezurile, aproximativ trei luni (de la mijlocul lui august până la mijlocul lui noiembrie) în care multe ,,buzunare” sunt date peste cap. 

Tag-uri: #nunti #botezuri

Dacă nu este vorba despre propriul eveniment, ci eşti doar un simplu invitat şi nu ai resurse nelimitate, ar fi bine să ţii cont de câteva sfaturi care te-ar putea uşura din punct de vedere financiar.

  • Fă-ţi din timp o listă cu nunţile şi botezurile care te aşteaptă şi stabileşte-ţi un buget. Dacă eşti pe minus, nu ezita să refuzi o invitaţie sau mai multe, ţinând cont de prieteniile şi obligaţiile pentru fiecare caz în parte.
  • Nu uita că nunţile vin la pachet şi cu petreceri ale burlacilor sau burlăciţelor, aşa că gândeşte-te din timp la nişte cadouri originale şi ieftine. O altă soluţie e împărţirea cheltuielilor cu ceilalţi invitaţi.
  • Dacă nu îţi permiţi o ţinută nouă, fă un atent ,,inventar” al garderobei şi vezi ce variante ai la dispoziţie. De asemenea, fii pe fază la reducerile din magazine şi nu scoate din calcul opţiunea de a împrumuta haine.
  • În cazul doamnelor şi domnişoarelor, un machiaj sau o coafură făcute acasă sau de cineva apropiat poate ţine oricând locul unei vizite la un profesionist.
  • Evenimentele programate în alte localităţi sau în alte ţări trebuie planificate din timp, transportul şi cazarea putând fi rezervate cu multe luni înainte pentru a fenta costuri suplimentare.
  • Copiii sunt o altă sursă de stres financiar, astfel că aceştia ar putea fi lăsaţi la bunici, într-o scurtă vacanţă, sau sub atenta supraveghere a unei persoane de încredere.
  • La finalul unei serii costisitoare de nunţi şi botezuri, evaluează ,,pagubele” şi încearcă să iei măsuri pentru a le diminua în sezonul care urmează.

related posts

Modifică setările cookies