Conform ultimelor studii, doar jumătate dintre reprezentantele sexului frumos şi-au construit succesul alimentându-se din performanţele similare ale altor femei.
Sfaturile de carieră oferite de femeile de succes din întreaga lume reprezintă o formă de mentorat care nu trebuie ignorată de femeile aflate la început de drum. Mai jos găsim câteva dintre calităţile indispensabile unei cariere de succes, indiferent de domeniul de activitate, justificate prin declaraţii ale femeilor care au reuşit în viaţă.
A fi mereu deschisă spre noi oportunităţi e unul dintre secretele care fac diferenţa între o femeie de succes şi una care se simte blocată în propria carieră. „Dacă un job nu e puţin înfiorător, nu merită să-l faci”, a spus Jasmine Whitbread, Chief Executive la London First, o companie care administrează piaţa de business din Regatul Unit. „Fii pregătită să accepţi oportunităţile atunci când apar, chiar dacă primul impuls e acela de a spune că nu sunteţi pregătită. Nu uitaţi că succesul şi confortul nu fac casă bună împreună”, a subliniat Ginni Rometty, director general la IBM.
Încrederea în forţele proprii e un alt element cheie pentru a urca în carieră, în special în cazul femeilor, multe dintre acestea simţindu-se inferioare în faţa bărbaţilor. „Nu ezita să pui întrebări. E un lucru care le diferenţiază pe femei de bărbaţi”, spune Claudia Palmer, Chief Business Officer la Reuters. „Asumă-ţi riscuri şi nu vă temeţi de eşec, e unul dintre marile impedimente în drumul spre succes”, a completat Cathy Englebert, CEO la Deloitte.
Femeile care îşi pot aroga statutul de model în ceea ce priveşte cariera au căzut de acord că nu puteau realiza acest lucru singure, fără o echipă ideală în spate. „Eşti la fel de bună în ceea ce faci ca şi echipa pe care o construieşti, deci fii un magnet de talente şi înconjoară-te mereu de cei mai buni şi mai inteligenţi oameni”, este sfatul oferit de Marianne Lake, CFO la J.P. Morgan Chase.
Probabil că nici o femeie nu se consideră pe deplin împlinită dacă succesul din carieră nu se corelează cu o viaţă de familie la fel de reuşită. „Conflictele între casă şi muncă îţi vor schimba deseori planul original. O mişcare laterală (n.r.: pe o poziţie similară, cu aceleaşi beneficii, dar într-un alt departament) sau chiar o retrogradare pe o poziţie inferioară îţi vor aduce echilibrul şi energia de care ai nevoie pentru a obţine în cele din urmă ceea ce îţi doreşti”, a explicat Margaret Keane, preşedintele companiei Synchrony Financial.