Dureri de burta, spate, sani, stari de greata si o stare constanta de disconfort cauzata de tampon sau absorbant, de care abia astepti sa scapi! Ce mai, menstruatia este, fara indoiala, una dintre cele mai incomode perioade a lunii pentru orice femeie. Poti totusi sa atenuezi anumite neplaceri cauzate de ea daca optezi pentru produse corespunzatoare.
Un raport publicat de Organizatia Mondiala a Sanatatii arata ca 80% dintre femeile din intreaga lume sufera din cauza unor afectiuni ginecologice.
Potrivit perfecte.ro, in cazul a 63% dintre aceste afectiuni problemele sunt cauzate de calitatea slaba a absorbantelor si tampoanelor igienice folosite. Asa ca iti propunem o alternativa la produsele clasice pe care le achizitionezi din mini, super si hyper marketuri: absorbantele organice.
Renunta la absorbantele conventionale!
Fluxul de sange din perioada menstruatiei reprezinta mediul ideal pentru dezvoltarea bacteriilor. In conditiile de umiditate si caldura favorizate de absorbantele conventionale, bacteriile pot incepe sa se dezvolte dupa aproximativ 15-18 minute de la utilizare, motiv pentru care igienei intime din aceasta perioada a lunii trebuie sa i se acorde o importanta sporita.
De parca nu ar fi de ajuns, femeile sunt slabite fizic de-a lungul menstruatiei, deci sunt mult mai vulnerabile la infectiile provocate de bacterii si la contactarea unor afectiuni ginecologice. De aceea, medicii nu recomanda folosirea pe termen lung a unor tampoane si absorbante de slaba calitate, parfumate, produse din materiale sintetice, ci alegerea unor produse organice.
Spune DA absorbantelor organice
De ce ar trebui sa alegi un produs organic in detrimentul unuia pe care il folosesti de ani de zile si pe care il poti gasi cu usurinta in magazine?
- Pentru ca tampoanele conventionale sunt inalbite cu clor, proces care degaja dioxina, care este extrem periculoasa pentru sanatate, mai ales cand este vorba despre zonele intime.
- Pentru ca tampoanele organice nu contin vascoza sau poliester.
- Pentru ca tampoanele conventionale contin plastic. Aici se reia discutia despre dioxina si, mai mult, a efectului asupra mediului, intrucat deseurile din plastic nu sunt (sau sunt foarte greu) biodegradabile.
- Adesea unele probleme feminine, precum vaginitele, sunt amplificate de iritatiile generate de materialele sintetice din tampoanele si lenjeria folosita. Medicii recomanda folosirea lenjeriei intime din bumbac, dar nu merg intotdeauna pana la a recomanda si produse de igiena inofensive, care sunt de o si mai mare importanta decat lenjeria.
De unde poti achizitiona absorbante organice?
Mai nou, farmaciile din marile orase comercializeaza acest tip de produse la preturile propuse de producatori. In principiu, ele costa intre 16 si 25 de RON si pot fi, de asemenea, comandate pe internet, la aceeasi suma.
La o simpla cautare, Perfecte.ro a gasit trei brand-uri de absorbante organice, insa in mod sigur vei identifica si altele daca esti hotarata sa faci aceasta incercare pentru sanatatea ta.
Natracare
Produsele Natracare sunt fabricate din bumbac organic si includ tampoane si absorbante organice, servetele pentru igiena intima, absorbante pentru incontinenta urinara si produse absorbante pentru noile mamici.
Paleta companiei foloseste bioplastic, alcatuit din amidon si absorbanti pe baza de zahar, in locul conventionalelor materiale sintetice derivate din petrol.
Absorbantele nu sunt inalbite cu clor, ci contin materiale biodegradabile (in proportie de 95%), provenite din culturi ecologice, ingrijite fara pesticide.
Masmi
Masmi comercializeaza absorbante de zi si de noapte cu aripioare, produse din bumbac 100% atat in interior, cat si in exterior.
Fine, confortabile si discrete, absorbantele organice sunt foarte subtiri, pentru a reduce riscul de producere a iritatiilor si alergiilor.
Sunt ambalate invidiual, au o tesatura speciala care nu permite fibrelor sa se lipeasca de piele, banda adeziva pentru fixare si nu contin parfum, substante absorbante, clor sau dioxina.
AiRiZ
La randul lor fabricate din bumbac si matase, produsele AiRiZ sunt unice deoarece contin ioni negativi si oxigen activ, care distrug germenii si bacteriile, regleaza presiunea sanguina, stimuleaza sistemul imunitar si au proprietati imunitare, antiinflamatorii si antibacteriene crescute.
Compania comercializeaza tampoane absorbante pentru zi si noapte, precum si tampoane absorbante speciale pentru tanga.
Produsele sunt realizate din material din bumbac pur, moale si delicat, nesupus unor procese de inalbire si complet lipsit de clor, 100% natural, biodegradabil si antialergic. Ele mentin echilibrul pH-ului si permit o buna circulatie a aerului, lasand pielea sa respire.
Ai mai auzit pana acum de absorbantele organice? Ai incerca un astfel de produs sau l-ai testat deja? Spune-ne mai multe in sectiunea de comentarii.