11 ani are fetița Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr. Ana Violeta a devenit o domnișoară în toată regula, un adolescent care își face loc în lumea adulților, pe care încearcă să o înțeleagă și să și-o modeleze după bunul plac. „Copiii din ziua de azi sunt mult mai evoluați decât am fost noi la 11 ani”, spune Andreea Marin, care explică într-un interviu acordat Perfecte.to cum o ajută în fiecare zi pe Ana Violeta să se descopere în lumea celor mari și să-și contruiască drumul ei în viață.
Fiica dumneavoatră e la vârsta marilor întrebări. Ce fel de relație aveți cu Violeta și cum evitați crize de comunicare cu ea?
„De când era copil am tratat-o cu maturitate și i-am dat dreptul la opinie, o doză de independență, de care are nevoie fiindcă este o tânără descurcăreață, care simte nevoia să-și pună propriile idei în practică. Am încurajat acest lucru, deși există și limite, pe care i le spun cu aceeași maturitate și îi explic de ce există aceste limite. O asigur mereu, de zece ori pe zi dacă e nevoie, de dragostea mea, iar ea trebuie să înțeleagă că mama nu e un stăpân al ei, nici măcar un gardian, ci un om care o ghidează în viață, așa cum se pricepe, spre binele ei.”
Cine inițiază discuțiile când apar probleme? Vi se confesează vreodată?
„Am încurajat-o în această direcție; discuțiile sunt inițiate de ambele părți, de cine simte nevoia. Ea se deschide către mine, îmi povestește, poate nu totul, unele lucruri le mai miros eu ca mamă, dar dacă eu sunt cinstită și nu îi ascund lucruri, ea ia exemplul meu. Nu am siguranța că îmi spune chiar totul, dar până la urmă fiecare dintre noi are nevoie de intimitate, iar eu îi respect această intimitate.”
Cum iau naștere crizele de comunicare între oameni? Dar în sânul familiilor?
„Trăim într-o lume în care totul se întâmplă într-un ritm foarte alert. Nu mai avem timp să stăm de vorbă nici cu noi înșine, să fim sinceri. Când mai vorbim cu noi înșine despre lucrurile care ne supără, despre probleme? Tot ce facem e pe fugă. Din ce în ce mai mulți oameni maturi se plâng de relațiile lor defectuoase cu copiii lor; nu mai găsesc calea de comunicare cu ei, e o lume nouă, cu internet – care grăbește lucrurile – iar părinții și bunicii nu mai găsesc o cale de comunicare sau drumul ușor către inima copiilor. Teatrul e o soluție, pentru că te inspiră, te ajută să comunici prin poveste. Pentru că e mai ușor să privești povestea altora și să te regăsești în ea”, spune Andreea Marin pentru Perfecte.ro
FOTO: Andreea Marin Instagram
Crizele de comunicare este și tema festivalului de teatrul FestIN pe Bulevard, găzduit de Teatrul Nottara din Capitală, al cărui ambasador este Andreea Marin. Vedeta de televiziune a explicat pentru Perfecte.ro care e relația ei specială cu teatrul, în general, și cu Nottara, în special.
„De Teatrul Nottara în sine mă leagă povestea copilăriei mele. Eu sunt dintr-un oraș mic, Roman, unde fenomenul teatral nu avea amplitudinea celui din Capitală. O dată pe an aveam șansa să vin aici, pentru că perechea de bunici din partea mamei locuia la București și îmi amintesc foarte bine cum bunicii îmi cumpărau rochița de mers la teatru și cum mă așezam pe scaun cu atâta emoție. În momentul în care primul actor pășea pe scenă, pur și simpu îmi dădeau lacrimile. N-am o explicație, nu mi-am dorit niciodată să devin actriță. Până la urmă, deși sunt informatician la bază, lucrurile s-au aranjat așa în viața mea, încât tot am ajuns pe o scenă, cea a televiziunii, dar e total diferită.”
FOTO: Arhivă personală
„Peste ani au venit către mine oamenii din echipa aceasta minunată a Teatrului Nottara, probabil din conștientizarea faptului că în organizarea unui festival nu e de ajuns să ai alături doar oamenii care sunt specialiști. Nu doar actorii, nu doar regizorii, ci e nevoie și de un ochi din afară, ochiul spectatorului, dar și priceperea omului care poate să aducă sponsori. Pentru că trăim într-o lume în care fără sprijinul real al oamenilor care pot să aducă bani într-un festival, acesta nu poate avea amplitudine. Acesta este unul din rolurile mele. Pe de altă parte, rolul meu este acela de a promova acest festival cum pot eu mai bine”, ne-a mărturisit Andreea Marin.