La început de octombrie, Bianca Balti a pozat în lenjerie intimă pentru campania brandului Yamamay de conștientizare a importanței depistării la timp a cancerului de sân. Modelul itialian arată superb la 36 de ani și după două sarcini.
Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO de mai jos!
Bianca Balti a devenit mamă în 2007, când a născut-o pe prima ei fiică, Matilde. În vârstă de 13 ani, fata a fost separată de mama ei, mai multe luni, din cauza pandemiei de coronavirus. Casa lor este în California, însă Matilde se afla în Italia când țara s-a închis. În august, cele două s-au revăzut după multe luni de pauză.
„Mi-am petrecut cele mai frumoase trei săptămâni din viață în țara mea iubită, cu familia mea. Am văzut-o pe fetița mea, Matilde, pe părinții și pe fratele meu mai mic, de care am fost separată din februarie. M-am deconectat complet de social media și m-am bucurat de vacanță”, a scris italianca pe Instagram.
Bianca Balti mai are o fiică, Mia, în vârstă de 5 ani, care a venit pe lume în urma relației cu soțul ei, Matthew McRae.
Italianca spune că deși i-a fost greu să fie și mamă, și fotomodel, le-a ales pe amândouă fiindcă nu s-a temut niciodată de provocări.
„Dintotdeauna am fost o mamă muncitoare. Am rămas gravidă cu prima fetiță la 18 luni după ce am început cariera în modeling și făceam de toate: Victoria’s Secret, Dolce & Gabbana, Donna Karan și multe altele. Sigur, m-a încetinit mult”, a dezvăluit modelul pentru mydomaine.com.
Fotografii: Profimediaimages.ro/Getty Images
Vezi și VIDEO: Învățământul românesc - Probleme, soluții și deadline-uri - Trending Review cu Daragiu - episodul 43