Sa va fac o introducere lunga si plictisitoare nu are rost. Cele care sunteti mame stiti deja ce ar urma sa scriu, iar cele care inca va bucurati de viata fara pitici pe langa voi, sigur ati auzit de la rude si prietene cam cum sta situatia. In mare parte e de bine, nu prea ai cum sa pui la suflet aspectele mai putin fericite cand mogaldeata te inveseleste in fiecare zi. Still.. mi-e dor de noptile in care dormeam! :)
Incep prin a va spune ca nu vreau sa ofensez sau sa judec pe cineva pentru decizile pe care le ia cu privire la viata personala, subiectul despre care o sa vorbesc starnind destul de multe controverse mai mult sau mai putin intemeiate.
Dupa cum v-ati prins, sunt o mama tanara. Exagerat de tanara pentru vremea asta ar spune unii. Nu, nu am 16 ani, ma pregatesc sa-i intampin pe cei 24. Iar dupa un calcul matematic simplu va veti da seama ca am nascut la 22 de ani. Ceea ce a fost incredibil. (Chiar daca la vremea respectiva nu eram foarte sigura de asta).
Daca va intrebati vreodata cum se simt maimutele de pe plaja care sunt obligate sa stea la poze si la care se uita lumea la extraterestrii, intrebati-ma. Am simtit pe pielea mea si inca o mai fac. Deoarece pentru societatea de astazi sa nasti inainte de 25 de ani se dovedeste a fi o decizie sora cu nebunia.
Sa va povestesc despre cata lume m-a intrebat de ce am facut asta, ce mi-a trebuit copil asa de tanara, ce o sa fac cu viata mea de acum inainte sau daca stiu cine e tatal (si da, exista, e bine si sanatos, prezent in carne si oase) ar inseamna sa va scriu pana maine.
Asa ca nu va spun decat atat. E suuuuper tare sa cresti langa si alaturi de un copil. Mai ales daca e vorba despre Pisoi. Doar e al meu. O sa vedeti pe parcursul posturilor viitoare de ce. Totusi, ca un hint: credeti ca m-as mai fi urcat pe cele mai mari tobogane sau as mai fi mers de-a busilea cot la cot cu el la 30 de ani? Chiar daca asta inseamna sa zambesc la fiecare privire nelamurita din jurul meu? Eu nu cred, nu prea am vazut pe cineva sa faca asta.
Asa ca va astept, mame perfecte care ne cititi pe mine si pe Doina, sa impartasim cat mai multe peripetii si experiente pe care le traim in fiecare zi cu ale noastre odrasle minunate.