Papusi? Masinute? Lego? Cadoul pe care toti copiii si-l doresc de Craciun nu are pret si nu poate fi cumparat de la niciun magazin din lume!
Cei mici prefera un Craciun traditional, iar cadoul care-i face fericiti cu adevarat este timpul petrecut alaturi de familie, arata un nou studiu.
Cercetatorii au descoperit ca 40% dintre copii ar prefera ca Mos Craciun sa le aduca mai mult timp de petrecut cu parintii si bunicii, in loc de orice alte cadouri, scrie thisislondon.co.uk.
26% dintre copiii spera sa primeasca de Craciun vizite de la membrii familiei pe care ii vad foarte rar in restul anului. 15% dintre copii isi fac griji ca, de Sarbatori, ar putea aparea certuri intre parinti, la intalnirea de familie.
Jocurile de carti sau testele de cunostinte sunt foarte populare printre copii – unul din cinci copii au declarat ca ar fi extrem de incantati daca de Craciun ar juca septica sau macao in familie. Doar 12% dintre micuti au spus ca de Craciun ar prefera sa se uite la TV.
51% dintre copii cred ca mamele si tatii lor muncesc prea mult si nu le acorda atata atentie pe cat si-ar dori ei. Unul din patru copii – 25% – se gandeste la bani si se teme ca familia sa nu va putea face fata cheltuielilor cu cadourile.
Mark Hunter, de la Butlins, firma care a comandat studiul, a declarat: “Copiii care-si vad parintii muncind din greu tot anul incep sa vada lucrurile mai in ansamblu. Sigur ca asteapta cu nerabdare sa vina Mos Craciun, dar la fel de mult spera si sa petreaca timp de calitate in familie si sa se bucure, pur si simplu, fiecare de compania celorlalti”.
Studiul a fost facut in luna septembrie 2011 de catre site-ul onepoll.com pe 1.000 de copii cu varste intre 6 si 16 ani.