Copii săraci, copii bogați și jucariile pe care le au fiecare. O serie foto care te vor pune pe gânduri


Fotograful italian Gabriele Galimberti lucra la un proiect foto despre couch surfing pentru revista “D, la Repubblica” când i-a venit ideea să vadă dacă sau/şi cât de diferită e copilăria în diverse colţuri ale lumii. 


“Un prieten m-a rugat să îi fac o fotografie fetiţei lui, care chiar în acel moment se juca, aşa că am rugat-o să îşi întindă  jucăriile pe podea şi am făcut fotografia. Apoi un alt proiect m-a dus în jurul lumii şi am început să fac fotografii cu copiii şi jucăriile lor. După două sau trei mi-am dat seama că va fi un proiect frumos.”, a spus Gabriele Galimberti.

Galimberti a fotografiat copii din 58 de ţări, timp de aproape doi ani, timp în care a tras câteva concluzii foarte interesante. “Am descoperit multe asemănări. Copiii între trei şi şase ani adoră să se joace cu aproape orice. Păpuşile şi maşinile au fost jucăriile pe care le-am întâlnit cel mai des. Apoi, am descoperit că micuţii care proveneau din familii bogate erau mult mai posesivi decât cei săraci. La început, nu voiau să mă lase să le ating jucăriile, am avut nevoie de mai mult timp până să îi conving să mă lase să le aranjez jucăriile pentru fotografie. La polul opus, copiii care proveneau din familii sărace, chiar dacă aveau doar două sau trei jucării, m-au lăsat imediat să pun mâna pe jucăriile lor şi au vrut imediat să le împartă cu mine. În Africa, de exemplu, copiii sunt atât de săraci încât rareori au jucării, aşa că preferă să se joace afară, cu prietenii lor."

Mai jos am ales câteva fotografii cu copii din diverse colţuri ale lumii şi jucăriile lor. 

***************

Alessia s-a născut şi a crescut la ţară, iar famila ei deţine una dintre cele mai mari ferme din sat. Fetiţei îi place să se joace cu animalele şi să-şi ajute bunicul cu munca din gospodărie. Cu jucărioarele din fotografie ea le aduce mâncare vacilor.



Maudy s-a născut într-o colibă dintr-un sătuc din Kalulushi, Zambia. A crescut jucându-se în stradă cu ceilalţi copii din sat, care merg la aceeaşi şcoală ca şi ea (în şcoala lui Maudy copiii între 3 şi 10 ani sunt în aceeaşi clasă). Satul ei nu are magazine, restaurante sau hoteluri şi doar câţiva copii care sunt mai norocoşi au jucării. Maudy şi prietenii ei au găsit într-o zi o cutie de ochelari de soare pe stradă şi de-atunci au devenit jucăriile lor preferate. Şi singurele jucării, de altfel. 



Shaira s-a născut în Mumbai acum şase ani, dar primii trei ani şi i-a petrecut în New York, alături de familia ei. Acum trăieşte în Mumbai, dar vorbeşte numai în engleză. Ştie câteva cuvinte şi în Hindi, dar numai pentru că dădaca ei îi vorbeşte doar în Hindi. Shaira iubeşte jocurile de societate şi îşi petrece mult timp distrându-se astfel, alături de părinţii ei. De la fereastra camerei ei, aflată la etajul al 18-lea al unei clădiri noi, fetiţa poate vedea întreg oraşul. 



Tangwizi s-a născut într-un sat de Masaii din sudul Kenyei, într-o colibă făcută din bălegar şi paie. Patul lui e făcut din cârpe şi aşezat direct pe pământ. Se joacă mai mult pe-afară, alături de ceilalţi copii din sat, dar noaptea adoarme alături de singura lui jucărie: o maimuţică de pluş, pe care a primit-o de la un turist aflat în trecere prin satul lui.



Davide trăieşte cu familia lui într-un orăşel aflat la doar 20 de minute de Valletta. Are un frate mai mic, o soră mai mare şi fiecare dintre ei are camera lui. Davide spune că nu are o jucărie preferată şi că îi place să se joace cu toate.



Arafa şi Aisha sunt gemene. Ele dorm în acelaşi pat, au aceleaşi haine, se duc la şcoală împreună şi împart aceleaşi jucării. Trăiesc într-o casă cu două camere. Ambele încăperi sunt dormitoare, bucătăria şi baia fiind afară. Fotografia de pe dulap îl înfăţişează pe fostul preşedinte al Zanzibar şi a fost pusă acolo de părinţii fetiţelor.



Allenah s-a născut în El Nido, un orăşel din Filipine. În El Nido nu există spitale, aşa că fetiţa a fost adusă pe lume acasă. Ea are multe animale de pluş şi preferatul ei e cel portocaliu, pentru că – spune ea - îi place culoarea. Nu prea îi plac animăluţele albe pentru că se murdăresc uşor. 



Jaqueline are o mulţime de jucării, însă preferata ei e Tinker Bell, zâna verde pe care i-a dăruit-o cea mai bună prietenă a ei. Tatăl ei e fashion photographer şi o fotografiază aproape în fiecare zi. Jaqueline spune că atunci când o să fie mare vrea să fie fotomodel.



Bethsaida s-a născut în Port-au-Prince şi locuieşte alături de părinţi. În urmă cu doi ani, un cutremur le-a distrus casa în care au trăit toată viaţa. Părinţii ei nu aud, însă – din fericire – ea nu a moştenit problema cu auzul. Momentam trăiesc cu toţii într-un fel de tabără construită de un ONG din Statele Unite pentru persoanele cu probleme de auz. 90% din oamenii care locuiesc acolo nu aud, iar toate jucăriile pe care le are Bethsaida au fost donaţii ale ONG-ului american. Fetiţa vrea să devină coafeză şi îi place să exerseze pe părul păpuşii ei, însă – din păcate – frăţiorul ei a tăiat părul păpuşii şi acum Bethsaida e puţin tristă. :) 



Reanya s-a născut în Kuala Lumpur, dar acum trăieşte într-o casă nouă şi mare, construită într-un oraş din apropierea capitalei. Famila Reanyei împarte casa cu familia unchiului ei, într-un cartier care arată ca o suburbie americană (în suburbiile americane casele seamănă foarte mult între ele). Părinţii ei i-au cumpărat o mulţime de jucării, însă fetiţei îi place cel mai mult ursuleţul.



Botlhe are mulţi prieteni şi mulţi dintre ei trăiesc în apropiere. Fetiţa locuieşte cu familia ei într-un complex rezidenţial, alături de alte familii, iar fiecare toaletă din complex e împărţită de patru familii. Botlhe are doar o jucărie, o maimuţică, dar nu se joacă aproape niciodată cu ea, pentru că preferă să iasă şi să se joace cu prietenii ei.  



Taha s-a născut în Palestina, însă acum locuieşte în Beirut, ca refugiat, alături de familia lui. Locuiesc într-un fel de cocioabe, împreună cu alte câteva sute de refugiaţi palestinieni. Ca să aibă acces la apă şi curent electric, sunt nevoiţi să se branşeze ilegal la serviciul public de apă şi de iluminat. Taha are doar o jucărie, maşinuţa, aşa că n-a trebuit să stea prea mult pe gânduri când fotograful l-a rugat să îi arate jucăria lui preferată.



Faida trăieşte împreună cu familia ei în Cairo, în cea mai nouă şi bogată zonă a oraşului. Tatăl Faidei lucrează în străinătate, pentru o companie de petrol şi câştigă foarte mulţi bani. De fiecare dată când se întoarce acasă (cam cinci zile pe lună), îi aduce câte un cadou şi de multe ori cadoul e acelaşi: o jucărie de pluş. Preferatul ei e cel pe care-l ţine în mână. Numele lui e Peter şi tatăl ei i l-a cumpărat din Canada. 



Norden trăieşte în Massa, un sătuc la aproximativ 40 km de Agadir. În camera în care doarme şi se joacă nu există nimic, în afară de un covor. În fiecare dimineaţă se trezeşte devreme, ca şi părinţii lui, şi împreună merg în altă zonă a satului, unde muncesc pământul. Norden îşi petrece timpul liber jucându-se cu un căţel pe-afară, mai ales pentru că singurele jucării pe care le are sunt cele din fotografie.



“Numele lui e Ralf şi va fi un viitor campion de Formula 1”, spune mândră mama atunci când fotograful o întreabă cum îl cheamă pe prichindelul din fotoliu. Mama lui Ralf a fost şofer pe taxi mai bine de 10 ani şi spune că băieţelul a crescut, practic, în maşini. Mergând aproape tot timpul cu mama lui la lucru, Ralf a ajuns să iubească maşinile şi nu se plictiseşte niciodată de ele. Îi place să se joace cu ele pe podea şi apoi să îşi imagineze că e la raliu. Filmul lui preferat e – evident - “Cars” şi se uită la el cam o dată pe săptămână.  



Abel mai are încă patru fraţi şi s-a născut în Nopaltepec, un orăşel care se află cam la o oră distanţă de Mexic. În fotografie apar toate jucăriile lui. Îi place să se joace cu maşinuţele şi uneori îşi imaginează că e la raliu şi se ia la întrecere cu surioara lui mai mică.



Rahdika are doar câteva jucării care imită obiectele din bucătărie şi nu se plictiseşte niciodată de ele. De obicei ia pământ şi iarbă din grădină şi găteşte prăjituri sau tort pentru surioara ei. Spune că atunci când o să fie mare vrea să aibă propriul ei restaurant şi e sigură că turiştii or să-l adore! :)



Niko s-a născut într-un orăşel din munţi, în Alaska. Tatăl lui e pescar şi mama e învăţătoare. Niko iubeşte să se joace cu piesele de lego şi cu orice seamănă a lego. De curând el a construit o navă spaţială din piese de lego şi îi place să îşi imagineze că trimite omuleţi în spaţiu. :)  

  • Copii săraci, copii bogați și jucariile pe care le au fiecare. O serie foto care te vor pune pe gânduri

related posts

Modifică setările cookies