Cristelnița regală se află în Familia Regală Britanică din anul 1840, fiind creată la cererea regiei Victoria și a soțului ei, prințul Albert. De atunci, vasul din argint masiv, care cântărește aproape zece kilograme, a fost folosit pentru îmbăierea în apă sfințită a tuturor pruncilor regali. Copiii ducesei de Cambridge, Kate Middleton, au fost creștinați în acest vas de argint, iar acum este rândul primului copil al lui Meghan și al lui Harry să primească baia sfântă aici.
În același vas din argint au fost creștinați toți copiii și nepoții actualei regine, Elizabeth II, dar și regina însăși. Conform The Sun, cristelnița nu a părăsit decât o singură dată Londra, în 2015, cu prilejul botezului prințesei Charlotte. Atunci, vasul a fost transportat la biserica Sfânta Maria Magdalena din Norfolk.
Kate Middleton, cu prințesa Charlotte (stânga) și mezinul Louis
Atunci când nu e folosit, vasul de botez este păstrat într-un seif situat în Castelul Majestății Sale „Turnul Londrei”.
Realizat din argint masiv, cu motive florale și religioase, vasul în care sunt creștinați nou-născuții din Familia Regală a costat 11.000 de lire sterline. Experții în artă spun că, dacă ar fi scoasă la vânzare, cristelnița s-ar putea vinde cu milioane de lire sterline, având în vedere trecutul ei istoric.