Cum sa-ti feresti copilasul de muscaturile animalelor


Dragostea si curiozitatea fata de animale reprezinta manifestari normale copiilor. Sunt incantati sa se joace cu ele, sa le mangaie, sa le hraneasca. Ei privesc animalele ca pe niste jucarii ce prind viata, devenind parteneri de joaca si chiar prieteni. [...]


Dragostea si curiozitatea fata de animale reprezinta manifestari normale copiilor. Sunt incantati sa se joace cu ele, sa le mangaie, sa le hraneasca. Ei privesc animalele ca pe niste jucarii ce prind viata, devenind parteneri de joaca si chiar prieteni.

Apropierea de jucausele necuvantatoare are o influenta benefica asupra dezvoltarii comportamentului celor mici. S-a observat cum cei mai tineri membri ai familiilor in care exista un animal (caine, pisica) devin mai responsabili, mai grijulii.

Daca starea de sanatate si modul in care este ingrijit un animal de companie revin in sarcina celor care il cresc, situatia devine un pic mai complicata in cazul celor fara stapan.

Cand iesi cu cel mic afara, el tinde sa se poarte cu pisicile sau cateii pe care le intalneste la fel cum a fost invatat si acasa. Chiar si copiii ce nu au animale acasa, instinctiv tind sa faca gesturi prin care isi manifesta dorinta de apropiere.

Zgarieturile, muscaturile, chiar si faptul ca o reactie neasteptata l-ar putea speria si afecta sunt pericole pe care trebuie sa le eviti.

Cum iti feresti copilasul de animalele agresive?

Evita contactul cu animalele pe care nu le cunoasteti. Unele dintre ele, desi aparent prietenoase pot avea reactii surprinzatoare.

Cand mergeti la Gradina Zoologica, nu il indemna pe cel mic sa hraneasca animalele la care este accesul permis. Este frumos sa il lasi sa hraneasca un ponei, de exemplu, insa acest lucru trebuie facut numai sub supravegherea ingrijitorului si nici atunci gestul nu este sigur pe deplin.

Nu il lasa sa se apropie de un animal care in acel moment se hraneste. Instinctul il poate determina sa reactioneze violent, sa isi simta hrana amenintata si sa muste.

Mare atentie la animalele care au nascut de curand: ele sunt in general agresive daca cineva se apropie de puisorii lor. Si tu, ca mamica, iti protejezi pruncul.

Invata-l pe copilasul tau cum sa se joace cu un animal. Nu toate necuvantatoarele suporta sa fie trase de coada, de urechi sau confundate cu vreo minge.

Invata-l sa aprecieze forta cu care strange un animal in brate, felul in care il mangaie si sa simta daca partenerul de joaca da semne de iritare, caz in care trebuie sa se opreasca.

Ce trebuie sa faci in cazul unui accident (muscatura, zgarietura)?

- curata imediat rana multa apa de la robinet si sapun
- aplica un bandaj steril, uscat
- du imediat copilul la un consult medical

Chiar daca este vorba de o simpla zgarietura, trebuie sa urmaresti indeaproape modul in care rana se vindeca, asa incat sa poti interveni la primul semn de infectie.

Cum stii ca o muscatura s-a infectat?

- roseata si caldura in locul respectiv
- durere, umflarea zonei
- copilasul are febra
- apar secretia, puroiul sau linii rosiatice ce pornesc din locul muscaturii

Medicul va aprecia daca este cazul sa coasa rana sau daca aceasta se va vindeca de la sine. Hotararea depinde de marimea zonei afectate, de profunzime, de o posibila afectare a vaselor de sange, a nervilor si chiar a oaselor.

Daca rana a fost cusuta, locul respectiv trebuie pastrat curat si ferit de umezeala. In cazul in care ea a fost lasata deschisa, va trebui ingrijita zilnic.

Un alt aspect deosebit de important il constituie vaccinarea contra tetanosului si a rabiei (turbarii). Tetanosul este provocat de infectia cu bacteria Clostridium tetanii care se gaseste sub forma de spori, in pamant. Daca rana copilasului tau este adanca si a fost contaminata cu pamant, acest vaccin trebuie facut de urgenta!

Turbarea este provocata de un virus care se gaseste in saliva animalelor bolnave. Fiind o boala mortala, turbarea necesita vaccinare imediata. Aceste vaccinari trebuie facute numai de catre medic.

Fii precauta atunci cand micutul tau isi manifesta dorinta de a se juca cu un animal, fara a-i genera frica sau repulsie. Chiar daca sunt uneori cei mai buni parteneri de joaca, pana si cei mai buni “prieteni ai omului” pot avea boli sau instincte exacerbate.

related posts

Modifică setările cookies