De ce ti-a fost frica… nu ai scapat! Greturile de dimineata iti vor chinui primele 12 saptamani de sarcina. Starea de rau apare de cele mai multe ori dimineata, dar poate continua pe tot parcursul zilei. Partea buna e ca sunt si cateva solutii care te pot ajut sa scapi de neplacutele greturi.
Toata lumea iti spunea cum ai sa poftesti la tot ce e in frigider. De fapt, tu nu poti nici macar sa mirosi mancarea. Nu esti singura care trece prin neplacerile greturilor in primele trei luni de sarcina. Peste jumatate dintre gravide au aceleasi senzatii ca si tine, iar cifra exacta se apropie undeva de 85% dintre femei insarcinate, sustin cercetatorii de la Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie.
De ce iti este rau?
Nu a fost gasita pana acum o singura cauza pentru greturile si starea de rau pe care o resimt mamicile in devenire. Specialistii vorbesc despre mai multe cauze: schimbarile nivelului de estrogen si progesteron, secretarea hormonului hCG, aciditatea stomacala crescuta, cresterea sensibilitatii olfactive. Toate pot contribui la strea de rau accentuat care uneori poate duce la voma.
Nu exista o reteta sigura care sa te scape de probleme, dar sunt cateva reguli simple ce pot fi urmate si care te pot ajuta macar sa atenuezi starea de rau.
• Evita locurile/incaperile unde e prea cald, pentru ca iti pot agrava starea de rau.
• Nu sari din pat dimineata. Lasa-ti cel putin o jumatate de ora la dispozitie sa te dezmeticesti.
• Mananca biscuiti sau cereale integrale dimineata. Te vor ajuta sa scapi de aciditatea crescuta, una din cauzele greturilor matinale.
• Trage cate un pui de somn in timpul zilei. Oboseala nu face altceva decat sa iti faca si mai mult rau.
• Aeriseste bine casa dupa ce gatesti pentru a scapa astfel de orice miros care te deranjeaza si iti provoaca greata. Stai departe de fumatori si de parfumurile puternice.
• Mananca ce pofesti si cand poftesti. Organismul tau va fi un sistem bun de refenita pentru felurile de mancare ce nu iti fac rau. Totusi, evita mancarea grasa si picanta.
• Manaca putin si des. In loc de 3 mese pe zi poti manca de 6 ori, dar in catitati mai mici. Astfel vei evita senzatia de foame sau pe cea de stomac prea plin dupa o masa copioasa.
• Bea o limonada sau un ceai de menta pentru a scapa de senzatia de greata.
• Nu bea apa in timpul mesei. Consuma, insa, lichide pe tot parcusul zilei pentru a evita deshidratarea.
Daca greturile si strea de rau sunt atat de grave incat vomiti aproape de fiecare data, daca pierzi in greutate si daca te deshidratezi, trebuie sa mergi la medic. El iti poate recomanda si alte remedii, medicamente, vitamine sau tratamente homeopate care te pot ajuta sa treci peste aceste probleme.