“Întâlnirile cu mama mă duc întotdeauna cu gândul la copilărie și instant mă cuprinde dorul de acasă, de acea perioada. Cum facem să aducem o bucățică din copilărie în prezent? Ne ducem puțin în trecut și căutăm printre amintiri. Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt cele legate de bunătățile cu care mama ne aștepta atunci când veneam de la joacă. Gustul inconfundabil al limonadei reci scoase din frigider și înghețata de casă cu căpșuni mă fac iarăși să fiu copil”, a scris Elena în dreptul fotografiilor în care apare alături de mama sa.
Mama Elenei Gheorghe este o îndrăgită interpretă de muzică populară, care pare să fi găsit elixirul tinereții. Deși este trecută de 55 de ani, Mărioara Man Gheorghe are o siluetă suplă, ten luminos și un păr de poveste, care ar putea rivaliza cu cel al Mariei Dragomiroiu.
“Așa mamă, așa fiică!”, “Cât semănați ”, “Vă ador!”, “Ai o mama atât de frumoasă”, “Sunteți minunate!”, “Frumoase și talente doamne”, sunt câteva dintre mesajele postate de internauți.
Mărioara este cea care a inspirat-o pe Elena să devină cântăreața și i-a insuflat dragostea pentru muzică. Ea a urcat alături de mama ei pe scenă încă de la vârsta de trei anișori.
Elena Gheorghe i-a dăruit doi nepoți mamei sale. Artista și soțul ei, care au sărbătorit recent 9 ani de căsnicie, au un băiețel, pe nume Nicholas Răzvan, și o fetiță, botezată Amelie Nicole.
Fotografii: Instagram
Vezi și VIDEO: Wine Trips Romania – Ep.2 Povestea Cramei Serve