Postul american de televiziune Fox a anuntat ca va continua productia serialului animat “Familia Simpson” pentru inca doua sezoane.
Fox a reinnoit contractul pentru «Familia Simpson», cel mai longeviv serial de comedie din istoria televiziunii, pentru un incredibil al 24-lea sezon, ce va fi urmat de un al 25-lea, se afirma intr-un comunicatul emis de postul Fox.
Postul american nu a precizat in ce maniera a fost rezolvat litigiul cu actorii din distributia serialului. Actorii au anuntat in aceasta saptamana ca sunt de acord cu o reducere a salariilor de circa 30%, in schimbul unui mic procent din profiturile uriaşe aduse de serial (care se ridica la cateva miliarde de dolari) din vinderea drepturilor de televizare pe plan international şi din comercializarea marcii Simpson – vanzari de articole vestimentare, timbre, DVD-uri, incasari aduse de un lungmetraj şi a unui joc video.
Actorii Dan Castellaneta (Homer, Grampa Simpson, Krusty the Clown şi alte personaje), Julie Kavner (Marge şi alte personaje), Nancy Cartwright (Bart şi alte personaje), Yeardley Smith (Lisa), Hank Azaria (Moe Szyslak, Chief Wiggum şi Apu Nahasapeemapetilon) şi Harry Shearer (Mr. Burns, Principal Skinner, Ned Flanders şi alte personaje) caştiga fiecare circa 8 milioane de dolari pe an, pentru aproximativ 22 de saptamani de munca.
“Familia Simpson“, desi nu mai are audienta de altadata, a ramas punctul central din programul de duminica seara al postului Fox, fiind ales pentru a fi difuzat in primetime, la ora 20.00, in defavoarea altor doua seriale foarte populare, “Family Guy” şi “American Dad”.
“Familia Simpson”, show creat de Matt Groening, a caştigat 27 de premii Emmy şi este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat in prime time in SUA. De la lansarea lui, in 1989, “Familia Simpson” a avut o serie de invitati speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care si-au imprumutat vocea unor personaje din serial.
Protagonistii productiei sunt Homer Simpson, un tata de familie leneş, dar inventiv, Marge Simpson, sotia lui Homer şi o mama grijulie, şi copii Bart, Lisa şi Maggie. Cei cinci locuiesc in oraşul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a intregii societati americane.
Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, sa abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia sau politica internationala.
Serialul “Familia Simpson” a introdus expresia “D’oh!” in Oxford English Dictionary, iar membrii indragitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.