Nasterea prin hipnoza, o alternativa potrivita pentru mamicile speriate de durere


Cele mai multe dintre mamici se tem de momentul in care trebuie sa aduca pe lume bebelusul pe care si-l doresc atat de mult. Frica poate fi insa depasita, iar durerea poate fi mai suportabila daca mamicile accepta sa invete [...]


Cele mai multe dintre mamici se tem de momentul in care trebuie sa aduca pe lume bebelusul pe care si-l doresc atat de mult. Frica poate fi insa depasita, iar durerea poate fi mai suportabila daca mamicile accepta sa invete cateva tehnici specifice de hipnoza.

Daca in trecut hipnoza era folosita doar pentru a-i face pe oameni sa comita gesturi rusinoase, care sa-i amuze pe cei din jur, in ultimii ani aceasta stare dintre constienta si somn a fost utilizata cu scopuri terapeutice in medicina, stomatologie si sesiuni de terapie personala.

Legatura dintre hipnoza si nastere

Hipnoza este folosita cu succes in practicile medicale si stomatologice in cazul pacientilor care se tem de durere. Specialistii din domeniu au pregatirea necesara pentru a antrena mintile indivizilor astfel incat ei sa suporte operatii sau interventii complicate fara sa fie supusi anesteziei.

Acelasi antrenament poate fi folosit si in cazul nasterii, profesionistii reusind sa o invete pe viitoarea mamica sa-si relaxeze corpul si sa treaca peste obstacole prin sugestii hipnotice pozitive. Un adevarat specialist poate chiar sa o convinga pe graviduta ca nasterea va fi extrem de confortabila si usoara, doar accesandu-i anumite colturi ale mintii.

Prea frumos ca sa fie adevarat?

Ti-e greu sa crezi ca poti naste fara sa simti durere? Acest lucru este posibil, insa trebuie sa ai o viziune realista in ceea ce priveste adevaratele efecte ale hipnozei. Fiecare femeie insarcinata trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru hotararile pe care le ia si, alaturi de partenerul ei, sa se gandeasca la modul in care poate hipnoza sa afecteze dinamica nasterii. Daca vei apela la ajutorul unui profesionist in domeniu, el iti va explica exact cum stau lucrurile si te va antrena in mod corespunzator.

Te intrebi cat de eficienta este nasterea prin hipnoza? Statisticile au rezultate variate, si difera in functie de numarul de sedinte de pregatire pe care le-a facut mamica in prealabil, metodele utilizate si priceperea profesorului.

Beneficiile nasterii prin hipnoza

  • Nu vei fi nevoita sa apelezi la pastile, ceea ce inseamna ca vei evita riscul de a afecta negativ sanatatea bebelusului.
  • Durerea va fi diminuata si muschii mai relaxati, ceea ce inseamna ca nasterea va dura mai putin timp.
  • Starea de relaxare indusa de hipnoza in timpul nasterii iti va permite sa fii mai energica atunci cand vei fi din nou pe deplin constienta.
  • Mediul in care vei aduce pe lume bebelusul va fi mai calm.
  • Vei fi mai ferita de complicatii in timpul travaliului.

Ce pasi trebuie sa urmezi pentru a naste prin hipnoza?

In primul rand poti cauta ajutor specializat si te poti inscrie la cursuri. De asemenea, poti cauta mai multe date pe internet si te poti antrena singura, acasa. O simpla cautare pe internet a cuvintelor “nastere” si “hipnoza” iti va oferi o multime de rezultate si sugestii astfel incat sa poti face asta pe cont propriu.

Nasterea prin hipnoza este o solutie pe care trebuie s-o iei in considerare atunci cand stii ca momentul aducerii pe lume a bebelusului tau se apropie. Tehnicile de hipnoza sunt acum mai eficienta ca niciodata si ii pot ajuta chiar si pe taticii anxiosi sa depaseasca emotiile nasterii.

related posts

Modifică setările cookies