O carte controversata pentru copii spune povestea unei fetite care isi schimba radical viata si devine vedeta scolii, dupa ce reuseste sa slabeasca.
Cartea de versuri este intitulata “Maggie Goes on a Diet” si este recomandata copiilor cu varsta de peste 6 ani. Parintii si expertii nutritionisti s-au declarat revoltati de aceasta idee, spunand ca nu face decat sa incurajeze copiii de mici sa capete obiceiuri alimentare proaste, scrie dailymail.co.uk.
“In timp, prin exercitii si munca, Maggie devine din ce in ce mai increzatoare si ajunge sa aiba o imagine pozitiva despre ea“, scrie autorul in descrierea cartii.
Desi cartea va fi publicata abia in octombrie, site-ul Amazon.com deja preia comenzi. Cartea are 44 de pagini si este scrisa de Paul M. Kramer, care este tatic. Un sumar de pe site al cartii spune ca povestea e in jurul unei fete de 14 ani care se hotaraste sa tina o dieta si se transforma din supraponderala si urata intr-o fata normala si frumoasa, care devine vedeta echipei de soccer a scolii.
Nici Paul Sacher, un nutritionist pediatru, nu este de acord cu mesajul transmis de aceasta carte. “Sugestia ca un copil ar trebui sa aspire mai degraba sa fie slab decat sa fie sanatos ma ingrijoreaza. Cartea m-a socat”.
Christine Gibson, o mama a carei fata de 16 ani a murit anul trecut din cauza anorexiei, condamna mesajul cartii: “E o carte care nu trebuie sa ajunga niciodata in mana copiilor, iar parintii trebuie sa se asigure de asta. E ca o bomba cu ceas”, sustine femeia.
“Modele precum fata din carte, Maggie, invata copiii ca, daca nu arati ca Cenusareasa, esti o ratata. Copilul meu nu va citi aceasta carte“, sustine Joanna Ikeda, medic nutritionist la Universitatea din California.
Autorul cartii “Maggie goes on a diet” locuieste in Hawaii si isi va publica singur cartea, fara sprijinul unei edituri.