Obiceiurile alimentare ale familiei au efect asupra sanatatii copilului


Numarul copiilor care sufera de la varste din ce in ce mai mici de obezitate a inregistrat in ultimul timp o crestere alarmanta.


Academia Americana de Pediatrie subliniaza faptul ca nu este vorba numai de o greutate mai mare, ci de cresteri ale indicelui de masa corporala (IMC). Acesta este calculat in functie de inaltime si greutate.

Un copil care prezinta valori mari are IMC are un risc crescut sa devina supraponderal in viata adulta. Nu este suficient ca numai cel mic sa aiba o alimentatie corespunzatoare, ci si intreaga familie. In acest fel principiile unei vieti sanatoase se dezvolta in constiinta copilasului de la varste foarte mici.

Cateva idei de a schimba obiceiurile nesanatoase din familia ta

1. Incepe gradual: orice schimbare este acceptata si are sanse de succes daca incepe incet, nu brutal:

- stinge televizorul cand toata familia este la masa

- inlocuieste sucurile carbogazoase cu sucuri naturale sau apa

2. Stabileste obiective realiste: fiecare membru al familiei trebuie sa poata realiza ceea ce si-a propus:

- inlocuieste desertul si gustarile bogate in calorii ale copilasului tau cu fructe

- mergeti cat mai rar in locuri unde se serveste mancare gen fast-food. Daca a fost pana acum o obisnuinta, rariti treptat aceste iesiri.

3. Fereste-te de ispite: evita situatiile care ar permite familiei tale sa revina la obiceiurile de care doreste sa scape:

- nu intarziati peste ora mesei cand iesiti la o plimbare in parc, altfel vei fi tentata sa ii iei micutului tau floricele, dulciuri sau gustari pana veti ajunge acasa

- umple frigiderul cu legume, fructe, lactate degresate, cereale integrale si alte alimente sanatoase

4. Incurajeaza: fiecare gest ce arata o schimbare in bine si renuntarea la un obicei daunator sanatatii trebuie laudat. Cei mici sunt deosebit de sensibili la aprecieri.

- daca cel mic prefera un mar in locul unei bucati de ciocolata, nu ezita sa te arati incantata

- mergeti impreuna la cumparaturi si incurajeaza-i toate optiunile sanatoase

5. Fixeaza prioritatea: nu pierde nicio ocazie de a aminti tuturor ca scopul acestor schimbari este acela de a avea un stil de viata sanatos, nu de a atinge anumite valori ale unor indici

6. Adaptare: toate metodele folosite pentru a face trecerea catre un alt stil de viata pot parea unora dintre noi, parinti sau copii, drastice. Secretul succesului sta in atingerea telului propus fara ca stresul sa apara.

- cel mic nu doreste mereu fructe ca desert? Nu trebuie sa se simta frustrat. O zi cu fructe este primul pas. Poate a doua va urma cat de curand.

- isi doreste floricele cu sare pentru a le papa in parc? Alege o portie mica din care sa puteti manca amandoi.

7. Cat mai multa activitate:

- plimbati-va dupa ce terminati masa macar o data pe saptamana, eventual in weekend

- petreceti cat mai putin timp in fata televizorului sau calculatorului

- incurajati jocurile (cu mingea, badminton)

- mergeti la piscina

Este provocator sa incepi o lupta cu rutina zilnica sau comoditatea, mai ales in ziua de astazi. Pentru a avea si pastra o familie sanatoasa si fericita sunt necesare eforturile fiecaruia dintre voi. 

related posts

Modifică setările cookies