Daca in urma cu cativa ani a cumpara un celular unui copil reprezenta o ciudatenie, in ziua de astazi acest tip de cadou a devenit unul comun, ba chiar necesar.
Multitudinea de intrebuintari pe care un astfel de aparat le poate indeplini si mobilitatea ii determina pe parinti sa se gandeasca tot mai serios la achizitionarea unui astfel de produs.
Cu toate ca detinerea unui astfel de obiect electronic poate favoriza contactarea celui mic, specialistii nu ezita sa-i avertizeze pe parinti in legatura cu pericolele la care il poti expune o data cu achizitionarea telefonului.
Pentru a-ti usura decizia, iata cateva puncte PRO si CONTRA cumpararii unui mobil pentru cel mic.
PRO:
1. Il inveti ce inseamna responsabilitatea. In primul rand, va intelege ca telefonul mobil nu este o jucarie si se va purta ca atare cu el. Apoi, va avea grija sa nu-l piarda. Nu in ultimul rand, va fi nevoit sa invete sa-l foloseasca intr-un mod cumpatat si intelept.
A avea un telefon mobil ii va trasa celui mic cateva reguli pe care va trebui sa le respecte. Asemenea unui om mare, el va trebui sa aiba grija de bunul lui si sa-l foloseasca intr-un mod cat mai potrivit.
2. Il poate folosi in caz de urgenta. Daca se rataceste, ramane blocat undeva sau i se intampla ceva rau, cel mic va avea posibilitatea sa te contacteze. Procesul functioneaza si in mod invers, adica tu il poti suna oricand vrei sa stii unde este si ce face.
3. Poate invata lucruri noi. Aplicatiile si optiunile telefonului il pot ajuta pe cel mic sa-si dezvolte cunostintele. Cu ajutorul noilor tehnologii, telefonul il pot ajuta sa faca poze, sa inregistreze filmulete sau sa acceseze mediul on-line.
CONTRA:
1. Telefonul mobil costa. Cu cat telefonul este mai performant, cu atat pretul acestuia creste, ceea ce poate fi o problema pentru tine. Desigur, nu trebuie neaparat sa achizitionezi cel mai performant aparat de pe piata, insa telefonul mobil reprezinta o investitie la care trebuie sa te gandesti serios.
2. Celularul ii poate distrage atentia. Cu toate ca la gradinita si la scoala folosirea telefonului mobil este interzisa, copiii pot fi distrasi cu usurinta. Astfel, ei isi pot pierde concentrarea si isi pot ocupa timpul de studiu jucandu-se cu el.
3. Mobilul poate cauza probleme de sanatate. Medicii si specialistii nu inceteaza sa ne atraga atentia in legatura cu amenintarile pe care un astfel de aparat le aduce.
Posibilitatea aparitiei unei tumori cerebrale creste in momentul in care o persoana foloseste telefonul mobil, asa ca este indicat sa te gandesti serios la implicatiile pe care le poate avea cumpararea unui telefon mobil pentru micutul tau.
Nu in ultimul rand, parintii ridica si problema varstei la care este indicat ca micutul tau sa primeasca aparatul-minune. Cei mai multi dintre ei sustin ca este indicat sa amani cat poti momentul, mai ales pentru ca daca micutul va obtine ceea ce-si doreste de timpuriu, nu va putea sa-l aprecieze la adevarata lui valoare, in timp ce restul considera ca telefonul mobil este un accesoriu important si folositor.
Ce parere ai? Copilul tau are telefon mobil? Spune-ne in sectiunea de comentarii ce te-a determinat sa i-l cumperi.