Raluca de la Angels, din nou pe scenă. Cum arată artista după zece ani de pauză și cinci copii


S-a retras din muzică în 2008 pentru a se dedica vieții de familie, însă acum și-a relansat cariera cu un stil nou. Raluca Blejușcă, fosta componentă a trupei Angels dezvăluie cum e viața cu cinci copii.


„Nu mi-a fost dor de showbiz, ci de muzica frumoasă”, dezvăluie Raluca de la Angels, care a pus cariera pe locul 2 când a devenit mamă. La începutul anilor 2000 făcea furori în trupă cu Monica Ene, acum vrea să facă o carieră solo. Zece ani s-a dedicat copiilor ei, pe care a avut timp să-i vadă cum cresc, a făcut o facultate, s-a căsătorit, iar povestea toată încă nu s-a scris. Copiii ei, trei băieți și două fete, au vârsta cuprinsă între un an și zece ani.

„Este greu, dar în general nu mă feresc de lucrurile care sunt grele. Mi se pare că tocmai lucrurile grele ascund lucruri frumoase. Important este că dăruiești ceva din tine în acești copilași. Lași ceva în urma ta, te schimbi și tu prin ei. Este ceva minunat ce se petrece între mamă și copil”, a dezvăluit Raluca la Vorbește lumea.

Artista s-a retras din trupa Angels pe la sfârșitul anului 2002 fiindcă nu se mai regăsea în peisajul muzical de atunci. Voia să abordeze alt gen muzical și să renunțe la ținutele sexy pentru a atrage fanii. Din cauza acestei retrageri, total neașteptată, oamenii din jurul ei au început să o suspecteze că a apucat pe cărări religioase greșite. În acea perioadă se zvonea că Raluca se înscrisese într-o sectă sau că se „pocăise”. Artista a lămurit și acest aspect.

„Depinde ce înțelege fiecare prin pocăință. E o discuție mai amplă. Dar, probabil, atunci când lumea spune că m-am pocăit se gândește că am intrat într-o sectă au ceva. Nu, nu am intrat în nicio sectă. Sunt ortodoxă, pentru mine Ortodoxia este o valoare în sine, dar acum văzându-mă cu cinci copii, mi se pune aceeași întrebare”, a spus Raluca. 

Dacă Raluca e căsătorită din 2007, fosta ei colegă de trupă, Monica Ene, are la rândul ei o viață de familie. Fosta componentă a formației Angels are o fetiță și lucrează ca producător de emisiuni pentru copii la o televiziune locală.

Momentul complet de la Vorbește lumea cu Raluca Blejușcă

  • Raluca de la Angels, din nou pe scenă. Cum arată artista după zece ani de pauză și cinci copii

related posts

Modifică setările cookies