Afla totul despre sarcina fara embrion


Ai toate semnele unei sarcini si totusi nu esti insarcinata. Se poate! Asta daca vorbim de sarcina fara embrion sau sarcina cu ou clar, asa cum mai este cunoscuta. Este posibil sa se intample daca ovulul fecundat inceteaza sa se [...]


Ai toate semnele unei sarcini si totusi nu esti insarcinata. Se poate! Asta daca vorbim de sarcina fara embrion sau sarcina cu ou clar, asa cum mai este cunoscuta. Este posibil sa se intample daca ovulul fecundat inceteaza sa se dezvolte din cauza unor anomalii cromozomiale.

O sarcina falsa

Sarcina fara embrion se manifesta ca orice alta sarcina normala. Testul iese pozitiv, menstruatiile lipsesc, apar dezechilibrele hormonale si schimbarile fizice. Din pacate, nu iti poti da seama din prima ca ceva nu este in regula.

In sarcina cu ou clar, “matematica” divizarii celulelor din care se formeaza fatul, placenta si membranele nu functioneaza asa cum trebuie din cauza unor anomalii cromozomiale care apar la nivelul celulelor. Astfel, embrionul se va opri din dezvoltare, dar placenta si membranele din jurul lui vor continua sa se dezvolte.

Specialistii americani estimeaza ca acest fenomen se intalneste in 5-12% din cazurile de avort spontan in primul trimestru.

Cand afli vestea trista?

Cum sarcina fara embrion nu are semne diferite de cele ale unei sarcini normale, vei afla despre asta abia la o ecografie sau atunci cand organismul se pregateste sa elimine singur sacul embrionar gol.

E posibil sa ai unele simptome care ar putea sa te alarmeze: crampe abdominale, spotting sau sangerari vaginale asemanatoare cu o menstruatie mai abundenta. Analizele de sange vor fi, totusi, inselatoare pentru ca nivelul hCG este in crestere, ceea ce spune ca sarcina este in dezvoltare. Acest lucru se intampla pentru ca placenta se dezvolta si poate rezista singura si fara embrion. Este indicat sa faci, insa, si o ecografie care va arata cu siguranta daca embrionul exista sau este vorba de o sarcina cu ou clar.

De ce apare sarcina fara embrion?

Organismul nostru functioneaza cu o mare precizie si e pregatit sa detecteze ca un radar performant problemele. In cazul sarcinii fara embrion, corpul tau e capabil sa recunoasca anomaliile cromozomiale care pot sa apara la fat si, in mod natural, nu mai vrea sa continue sarcina pentru ca embrionul nu se va dezvolta intr-un bebelus normal si sanatos.

Acest mecanism de aparare si stoparea sarcinii apare fie din cauza unei divizari anormale a celulelor, fie din cauza “calitatii” ovulelor si lichidului seminal.

Ce se intampla cu sarcina fara embrion?

Cel mai probabil vei avea un avort spontan. Adica, vei elimina sacul embrionar spre sfarsitul primului trimestru, desi este posibil ca acest lucru sa se intample chiar mai devreme. Intregul process de pierdere a sarcinii nu este unul confortabil nici fizic si nici psihic pentru o femeie.

In unele cazuri, in care eliminarea sacului embrionar nu se produce de la sine, medicul iti poate recomanda fie tratament medicamentos pentru a grabi procesul, fie un chiuretaj pentru a curata uterul si pentru a preveni unele infectii.

Cand te poti gandi la o noua sarcina?

Din punct de vedere medical, specialistii spun ca este bine sa astepti pana cand vei avea o noua menstruatie dupa ce ai pierdut sarcina anterioara. Acest lucru se intampla , de obicei, dupa 6 saptamani. Un studiu scotian a aratat ca femeile care au ramas insarcinate in primele 6 luni dupa un astfel de episod au avut sanse mai mari de a avea o sarcina normala si santatoasa, in comparatie cu cele care au asteptat mai mult de o jumatate de an.

Nu iti face probleme in privinta urmatoarei sarcini. Un avort spontan pe care l-ai suferit anterior nu inseamna ca se va repeta din nou si nici ca ai o problema de fertilitate. De obicei, dupa mai multe pierderi de sarcina, trebuie sa iei in calcul si astfel de probleme si sa faci teste genetice pentru a afla mai multe informatii.

Important este sa ai incredere in tine si sa fii optimista. Pierderea unei sarcini este o trauma peste care nu vei trece foarte usor. Asa ca, in primul rand, trebuie sa fii pregatita psihic sa faci fata unei noi provocari de acest fel. S-ar putea sa treaca multe luni pana cand vei fi gata sa incerci din nou sa ramai insarcinata.

related posts

Modifică setările cookies