Top 10 gradinite particulare cu supraveghere video on-line in Bucuresti


Orice parinte isi doreste sa isi stie copilul in siguranta atunci cand e la gradinita si ar da orice sa vada ce face puiul lor in fiecare moment. Pentru cei mai grijulii parinti gradinitele au iesit la inaintare cu o [...]


Orice parinte isi doreste sa isi stie copilul in siguranta atunci cand e la gradinita si ar da orice sa vada ce face puiul lor in fiecare moment. Pentru cei mai grijulii parinti gradinitele au iesit la inaintare cu o noua oferta: sistem video de supraveghere video on-line, care functioneaza permanent si care te ajuta sa vezi ce face micutul tau in orice moment al zilei.

Astfe de gradinite “high –tech” se gasesc in toate sectoarele Capitalei. Noi am facut pentru tine un top, care sa te ajute sa o alegi pe cea mai apropiata de casa ta.

1. Gradinita Kermit

“Educatie buna la un pret accesibil!” Asa suna deviza celor de la gradinita Kermit. Micutii vor invata aici engleza, germana, italiana sau spaniola. Atunci cand vremea e frumoasa orele de sport se fac afara, in curtea mare a gradinitei, unde exista si un teren de tenis. Optional il poti inscrie pe copil si la cursuri de dans modern sau initiere in calculatoare. Gradinita ii asteapta pe cei mici si vara pentru ca e deschisa tot timpul anului, iar pentru parintii care vor sa ii aiba mereu sub supraveghere ofera, permanent, un sistem video on-line.

Tarife:
Program scurt (8-13) – 450 RON/ luna
Program prelungit (8 -19) – 900 RON/luna.

Site: www.gradinitakermit.ro
Adresa: Intr. Ciresului nr.16, Cartier Fundeni, Sectroul 2

2. Gradinita Rainbow Kids

Un curcubeu de veselie si buna dispozitie ii asteapta pe cei mici la Rainbow Kids. Educatorii sunt veseli si dinamici si sunt gata sa se distreze mereu alaturi de copii. Intr-un mediu atat de primitor copiii vor deprinde usor cunostintele despre muzica, desen sau arta teatrala. Pentru micutul tau mai exista un avantaj. Orele se tin in limba engleza, asa ca va invata usor si aceasta limba straina, alaturi de copiii de alte nationalitati care invata aici. La cursurile suplimentare poti opta pentru alte limbi straine (franceza, germana, spaniola), inot, actorie, tenis, origami sau teatru. Gradinita „Rainbow Kids” are sistem de supraveghere on-line pentru parintii grijulii, iar pe timpul verii organizeaza Scoala de vara.

Tarife:
Program scurt(07.30-12.30) – 550 RON/luna.
Program mediu (07.30-16.00) – 850 RON/luna.
Program prelungit (07.30-19.00) – 1.000 RON/luna.

Site: www.rainbowkids.ro
Adresa: Str. General Dragalina nr. 8, Cartier Cotroceni – Izvor, Sectroul 5.

3. Gradinita Camy

Aici copiii se joaca, invata si cresc impreuna cu placere. Asta isi propun educatorii de la gradinita Camy. Micutii studiaza engleza in fiecare zi si, optional, pot face si cursuri de muzica, actorie, dans, inot, tenis, karate sau limba germana. Ti-e teama sa il pierzi din ochi pe cel mic chiar si cateva ore? Aici poi sa il vezi tot timpul pentru ca gradinita are un sistem de camere video on-line. In plus, daca nu poti sa il trimiti la bunici la tara pe timpul verii, il poti aduce pe piciul tau aici, pentru ca gradinita nu isi ia vacanta.

Tarife:
Preturile incep de la 600 RON/luna.
Programul poate fi scurt 7.00 – 13.00, normal 7.00 – 14.00 si lung 7.00 – 19.00.

Site: www.gradinita-camy.ro
Adresa: Str. Lt. Mihail Foisoreanu nr.56, Zona Mall Vitan, sectroul 3

4. Gradinita EuroKid

Buna dispozitie, grija si dragostea sunt elemente de baza ale activitatilor de la EuroKid. In plus, gradinita se lauda cu securitate maxima pentru ca e dotata cu un sistem de supraveghere video, alarma anti-efractie si videointerfon. Micutul tau se va simti la fel de bine ca acasa, promit educatorii de aici. Il poti inscrie la cursuri optionale de engleza-intesiv, germana, arte martiale, dans clasic si modern, art-terapie, pian, inot sau tenis.

Tarife:
Program scurt (08– 12) – 600 RON/luna.
Program normal (08– 14) – 800 RON/luna.
Program lung (08 – 19) – 1.000 RON/luna.
In taxa sunt incluse rechizitele si materialele scolare, toate activitatile extra-curicculare: circ, teatru, muzee, gradina zoologica, iesirile de orice natura si mai multe optionale.

Site: www.gradinitaeurokid.ro
Adresa:
Sediul I: Str. Alunisului nr. 125,
Sediul II: Str. Alunisului nr. 159
Cartier Brancoveanu, Sectorul 4.

5. Gradinita Casuta Piticilor

In Casuta Piticilor, micutul tau se va simti ca intr-o lume de poveste, unde ii va fi usor sa invete sa vorbeasca fluent engleza si germana. Il poti inscrie si la cursuri optionale de pictura, olarit, origami, dans sportiv, balet, actorie, canto, pian sau chiara. Micutul tau poate face si un curs de jurnalism dar si karate, tenis sau inot. Gradinita are sistem de supraveghere on-line, asa ca poti vedea in orice moment ce face piciul tau.

Tarife:
Program Normal
7.30 – 12.30 – 750 RON/luna.
7.30 – 13.30 – 900 RON/luna.
Program Prelungit
7.30 – 17.30 – 1.100 RON/luna.
7.30 – 18.30 – 1.200 RON/luna.
7.30 – 20.00 – 1.400 RON/luna.

Site: www.casutapiticilor.ro
Adresa: Str. Elena Clucereasa 57-61, Cartier Domenii, Sectorul 1.

6. Gradinita Sfantul Andrei

Ne jucam si invatam! Asa isi desfasoara in fiecare zi activitatea gradinita Sf. Andrei. Poti alege pentru micutul tau ore de engleza, cursuri de calculator, dans sau balet, arte martiale, arte plastice, cursuri de muzica si pian, Mind Lab sau sedinte de logopedie. Daca ai un copil care e deja in ciclul primar si nu ai cu cine sa il lasi dupa-amiaza acasa, atunci poti sa il aduci si pe ele aici la programul after school. Daca vrei sa stii ce face pustiul tau toata ziua, il poti urmari prin sistemul de supraveghere video on-line al gradinitei.

Tarife:
Program scurt (08:00 – 13:00) – 700 RON/luna.
Program normal (08:00 – 14:00) – 850 RON/luna.
Program prelungit (08:00 – 19:00) – 1.100 RON/luna.

Site: www.gradinita-sf-andrei.ro
Adresa: Str.Bulgarus, nr. 44 ,Cartier Drumul Taberei, Sectorul 6.

7. Gradinita Happy Univers

Universul vesel de aici are doua mari avantaje pentru tine si copilul tau. Gradinita are un sistem video on-line pentru ca parintii sa fie linistiti ca isi pot vedea micutul oricand isi doresc, iar piciul tau va invata mai repede o limba straina pentru ca activitatile se desfasoara dupa un program bilingv, in romana si engleza. Optional, il poti inscrie pe copil la un curs de pian, dansuri, arte martiale, inot(vara), tenis, MindLab sau Learn2Be. Gradinta functioneaza tot timpul anului si nu isi ia vacanta de vara.

Tarife:
Program 8-12.30 – 800 RON/luna
Program 8-13.30 – 950 RON/luna.
Program 8-18 – 1.050 RON/luna.

Site: www.happyunivers.ro
Adresa: Str. Dr. Nicolae Tomescu nr. 18, Cartier Cotroceni, Sectorul 5.

8. Gradinita VISE

Visurile copiilor sunt foarte importante aici. Micutii vor invata sa isi dezvolte imaginatia, sa fie spontani si plini de entuziasm. Picii vor studia in fiecare zi engleza, dar pot alege si cursuri optionale de franceza sau germana, teatru, canto, un instrument muzical, dans modern sau balet, taekwando, pictura. Parintii grijulii isi pot vedea pe internet micutii, pentru ca gradinita are sistem de supraveghere on-line.

Tarife:
Program scurt (8-13)- 900 RON/luna.
Program mediu (8-14)- 1.100 RON/luna.
Program prelungit (8-18) – 1.300 RON/luna.
In taxa sunt incluse orele de limbi straine si pretul rechizitelor necesare desfasurarii activitatilor zilnice. Se platesc separat taxa de supravegehre video – 100 RON/luna, cursuri optionale -30 RON/ora, transportul si orele de supraveghere suplimenatra – 50 RON/ora.

Site: www.gradinitavise.ro
Adresa: Str. Sarafinesti nr. 29, Cartier Vatra Luminoasa, Sectroul 2.

9. Gradinita Maryland

Daca vrei sa il ai tot timpul sub supraveghere pe piciul tau, desi nu e cu tine, aici e locul potrivit sa-l duci la gradinita. La Maryland functioneaza un sistem de supraveghere on-line inclus in taxa lunara, unde poti sa vezi live ce face copilul tau toata ziua. Copiii pot fi inscrisi la cursuri optionale de limba engleza, arte platice, dans, inot, tenis, scrima (la scoala de vara) sau teatru. Gradinita are si program after school pentru copii din ciclul primar.

Tarife:
Program scurt (8.00-13.00) – 900 RON/luna.
Program prelungit (8.00-19.00) – 1.100 RON/luna.
In taxa sunt incluse toate materialele didactice, consumabile, masa si tot ce este necesar pentru desfasurarea activitatilor.

Site: www.gradinitamaryland.ro
Adresa: Str. Drumul Ghindari, nr. 150-154, Cartier Drumul Taberei, Sectorul 5.

10. Gradinita Smiley

Aici micutul tau va fi primit cu un zambet larg si, cu siguranta, dupa o zi de scoala va zambi si el. Nu va avea timp sa se plictiseasca. Poate face cursuri de calculator, inot, karate, tenis, patinaj/role, dans si teatru. Cel putin o activitate pe zi se desfasoara in limba engleza si il poti inscrie suplimentar si la alt curs de engleza intesiv sau de limba franceza. Nu trebuie sa iti scapi micutul din ochi, chiar daca nu esti langa el. Il poti urmari permanent prin sistemul de supraveghere video pe care il are gradinita.

Tarife:
Program scurt(8.00 – 12.30) – 950 RON/luna.
Program mediu (8.00 – 13.00) – 1.050 RON/luna.
Program lung (8.00 – 18.30) – 1.250 RON/luna.

Site: www.gradinitasmiley.ro
Adresa: Str. Gabriel Cioran, nr.6 (colt cu Aleea Tibles), Cartier Giulesti, Sectorul 6

Nota: Toate informatiile au fost preluate de pe website-urile gradinitelor.

related posts

Modifică setările cookies