O astfel de alegere este delicata, iar presiunea creste pe masura ce rudele, prietenii sau persoanele apropiate vor veni cu idei dintre cele mai diverse.
Partea buna a lucrurilor este ca, spre deosebire de alte tari, in Romania nu exista restrictii in ceea ce priveste acest aspect, deci ai mana libera sa alegi orice tip de nume doresti: exotic, etnic sau traditional.
Daca momentul mult asteptat al nasterii se apropie cu pasi repezi si nu ai decis cum il va chema pe micutul sau pe micuta ta, iata care au fost “tendintele” in materie de nume in ultimii ani si ce preferinte au romanii in momentul in care vine momentul sa le dea un nume copiilor lor.
In ultimii trei ani, la nivel national, parintii au ales sa-si boteze baietii Andrei, Alexandru, Gabriel, Ionut si Stefan.
1. Andrei – provine din grecescul Andreas si inseamna “razboinic”. In Noul Testament, apostolul Andrei a fost primul discipol al lui Iisus, care, conform traditiei, a predicat in zona Marii Negre. Sfantul Andrei este sfantul protector al Romaniei.
Cel care poarta numele Andrei poseda ceea ce unii ar numi “al saselea simt”, ei avand capacitatea de a-i uimi pe cei din jur cu intuita lor. Fire timida, purtatorul acestui nume da impresia ca nu are pareri proprii si cunostinte in niciun domeniu. In realitate, considera inutil si uneori chiar jignitor sa impuna altora opiniile si dorintele sale.
2. Alexandru – provine de la “Alexandros”, nume grecesc care inseamna “protector al oamenilor”. In mitologia greaca, acesta era cel de-al doilea nume al eroului Paris si, in acelasi timp, Alexandru este numele unor personaje cunoscute din Noul Testament. In plus, cel mai faimos purtator al numelui este Alexandru cel Mare, care in sec. IV i.Hr a construit un imperiu urias format din Grecia, Egipt, Persia si parti din India.
Posesorul acestui prenume va fi un barbat independent, cu multa incredere in fortele proprii. Poseda atat calitati psihice, cat si calitati fizice si stie exact care ii sunt limitele. Are idei si pareri foarte clare, bazate pe o buna informare. Caracterul lui se va modifica foarte putin de-a lungul timpului.
3. Gabriel – este un nume ebraic ce inseamna “Dumnezeu e puterea mea”. Gabriel este unul dintre cei 7 arhangheli, care apare atat in Vechiul cat si in Noul Testament, unde anunta nasterea lui Ioan si a lui Iisus.
Se spune ca acest prenume genereaza un caracter puternic. Cel care il va purta va avea o mare capacitate de acumulare a cunostintelor si va putea urma orice fel de cariera. Cu toate reusitele sale insa, persoana ca avea nevoie in permanenta de incurajari si de confirmari ca actiunile sale sunt potrivite.
4. Ionut – provine de la “Yochana”, nume evreiesc care inseamna “binecuvantarea Domnului”. Se spune ca cel care poarta acest nume e rezervat, sensibil si timid, desi se straduieste sa para sigur pe el si increzator. Secretos in multe privinte, detesta ca altii sa se bage in treburile lui, astfel incat nu este foarte deschis la prietenii. Altruismul si generozitatea sa ii atrag ca un magnet pe cei care vor sa profite de el.
Copilul botezat Ion are o fire adaptabila, iar educatia si mediul in care traieste exercita o influenta puternica asupra lui. Atent la tipul de educatie primita, ca parinte va incerca sa imite felul in care a fost crescut.
5. Stefan – numele semnifica “purtatorul cununei invingatorului” si provine din grecescul Stephanos. In religie, Stefan este considerat primul martir crestin.
Personalitatea generata de acest nume este prietenoasa si dornica de a cunoaste in permanenta oameni noi. Aceasta poate fi o calitate, dar nu este intotdeauna in avantajul lui. A face o selectie obiectiva a oamenilor care ii formeaza grupul de prieteni va fi dificil, iar in ceea ce priveste viata familiala, profesionala sau sentimentala lucrurile nu vor fi atat de usoare pe cat ar crede. Fiindca in general se apropie de oameni cu o atitudine pozitiva, are tendinta de a presupune ca toti cei pe care ii intalneste sunt la fel de deschisi.
De cealalta parte, parintii de fete au ales ca micutele sa poarte nume ca Maria, Elena, Ioana, Andreea si Alexandra.
1. Maria – provine din grecescul Mariam, nume care inseamna “copil dorit”. Semnificatia este una dubla, intrucat exista persoane care sustin ca Maria inseamna “revolta” sau “multa amaraciune”. De cealalta parte, se crede ca numele isi are originea in Egipt si ca, cel mai probabil, inseamna “mult iubit”. Personaje importante din Biblie poarta numele de Maria, printre care cel mai important este Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos.
Fetita botezata cu acest nume se va bucura de popularitate inca de la cea mai frageda varsta. Ea va reusi sa castige simpatia celor din jur si va reusi sa se adapteze oricarei situatii.
2. Elena – nume ce inseamna “raza de soare”. In mitologia greaca, Elena era fiica lui Zeus si a Ledei, iar rapirea ei a cauzat izbucnirea Razboiului Troian. Din punct de vedere biblic, Elena este mama Sfantului Constantin si se spune despre ea ca ar fi gasit Crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul.
Persoana care poarta acest nume va avea abilitatea de a media conflicte sau de a se afla, intr-un fel sau altul, in mijlocul lor. Pozitia de mediator detine si riscuri insa, iar Elena poate sa pice la mijloc in toiul unei discutii in contradictoriu si sa fie facuta responsabila pentru mersul rau al lucrurilor.
3. Ioana – vine de la “Yochana”, nume evreiesc care semnifica “binecuvantarea Domnului”. De asemenea, se crede ca Ioana inseamna “gratie”. Numele are o puternica rezonanta biblica si a devenit foarte comun in perioada Imperiului Bizantin.
Cea care este botezata cu acest nume are o fire vesela si o inclinatie catre romantism. Ioana va fi o visatoare si se va implica emotional in orice aspect al vietii ei.
4. Andreea – provine de la numele grecesc “Andreas”, care inseamna “razboinic”. Numele este foarte popular in Norvegia, iar in anul 2006 s-a situat in topul celor mai populare nume din Spania, pe locul 11.
Fetita care va purta acest nume va obtine cele mai bune performante atunci cand nu este intrerupta din lucru. Rabdarea sa uriasa si tendinta catre perfectiune ii vor permite sa se ocupe si chiar sa imbunatateasca sisteme complicate. Cu toate acestea, altii ar putea sa considere ca este prea dificil sa lucreze cu ea.
5. Alexandra – este femininul numelui Alexandru. In mitologia greaca, Alexandra era asociata cu zeita Hera si era cel de-al doilea nume al Cassandrei, iar in perioada pre-moderna era unul dintre numele spre care isi indreptau atentia capetele incoronate.
Ea va avea intotdeauna speranta, oricat de vaga si de nerealista, ca exista o cale de iesire din orice situatie. Persoana care poarta acest nume va prefera sa afle un adevar, oricat de dureros, decat sa traiasca in indoiala si sa se intrebe la nesfarsit ce este fals si ce nu.
Alte nume populare in tara noastra sunt: Luca (luminos), Sara (eleganta), David (iubit), Cristina (urmasul lui Hristos), Rebeca (capcana) sau Teodora (darul lui Dumnezeu).
Oricare ar fi alegerea ta, aminteste-ti ca sunt specialisti care cred ca numele pe care il dai micutului tau ii va influenta viitorul, fiind esential pentru identitatea si destinul lui. Nu te grabi si cauta semnificatia cea mai potrivita pentru micutul care urmeaza sa vina pe lume.