Traditiile romanilor de Anul Nou. Uite care sunt cele mai frumoase obiceiuri din tara noastra


Intrarea intr-un nou an este marcata de fiecare data prin obiceiuri care ii incanta nu numai pe cei mici, dar si pe cei mari. Acestea difera de la o zona la alta in functie de specificul local si nu trebuie [...]


Intrarea intr-un nou an este marcata de fiecare data prin obiceiuri care ii incanta nu numai pe cei mici, dar si pe cei mari. Acestea difera de la o zona la alta in functie de specificul local si nu trebuie ratate daca ai hotarat sa petreci cumpana dintre ani in alta parte decat acasa.

Din fericire, in Romania mai exista regiuni in care sarbatorile, fie de Craciun fie de An Nou, inca mai reprezinta ocazii de a transmite din generatie in generatie vechile traditii stramosesti.

Bucovina, un spectacol al traditiilor

Este poate de departe zona cu cea mai intensa incarcatura traditionala, ce reuseste sa transmita emotia unor obiceiuri stravechi.

- Plugusorul: este legat de dorinta ca anul ce urmeaza sa fie unul cu recolte bogate. In ziua de 31 decembrie, copiii incep sa colinde pocnind din bici, sunand din clopotei, sufland in buhai si urand noroc si bogatie. Se obisnuieste ca ei sa mearga si din casa in casa, prilej cu care primesc mici daruri, fructe, colaci sau bani.

- Capra este unul din simbolurile cele mai raspandite la noi in tara, alaturi de Plugusor. Ea intruchipeaza un personaj fantastic care, din pacate, astazi a ramas doar un prilej de divertisment. Totusi, sunetele pe care le produce, panglicile colorate, povestea “jocului caprei” in care aceasta cade din copac, se imbolnaveste, moare si apoi invie ii distreaza mereu pe cei mai mici spectatori.

- Traditia ursului are origini dacice si se pare ca in Bucovina este unul dintre cele mai spectaculoase spectacole cu masti. Jocul simbolizeaza trecerea anotimpurilor si aminteste de faptul ca, odata, acest animal era considerat personajul care reusea sa invinga iarna si sa aduca primavara.

Daca ajungi cu cel mic in aceasta regiune, nu uita ca seara incepe parada cu masti. Sigur va fi incantat de larma, dansul, cantecul si glumele creaturilor fantastice.

Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Anul Nou este Sorcova. In dimineata zilei de 1 ianuarie, copiii merg din casa in casa urand gazdelor sanatate si noroc.

Cu mult timp in urma, sorcova era confectionata din acele ramuri de cires, mar sau prun puse la inmugurit cu ocazia Sfantului Andrei (30 noiembrie) si impodobite cu beteala, panglici colorate. Se spune ca numai copiii trebuie sa mearga cu Sorcova deoarece ceea ce ureaza persoanele cu sufletul curat se indeplineste mai usor. Pentru a avea mai mult noroc in anul ce incepe, ai grija sa nu ramai nesorcovita. Nu uita sa le daruiesti copiilor covrigi, cozonac, mere, bani ca tot ceea ce ti-au cantat sa se implineasca.

Sunt traditii pe care le poti urma chiar daca nu reusesti sa pleci de acasa in aceasta perioada. Este adevarat ca in marile orase este mai greu sa vezi obiceiuri autentice, insa atat cate este posibil, bucura-te de ele pentru ca au un farmec aparte.

Nu uita sa ai in casa un loc special unde sa ai atarnata o crenguta de vasc. Se spune ca toti cei care se vor imbratisa si saruta sub aceasta crenguta vor avea in noul an o relatie speciala, armonioasa si vor avea noroc.

In aceeasi idee, la cumpana dintre ani se obisnuieste imbratisezi toate persoanele care-ti sunt dragi si sa-ti pui o dorinta.

In seara de Anul Nou imbraca-l pe copilasul tau in haine noi. Pe langa atmosfera festiva pe care o confera acestor momente, hainele noi simbolizeaza inceputul unui nou an, plin de noroc.

Daca ai un copilas mai maricel, poate intarzia un pic la somn pentru a prinde spectacolul artificiilor de la miezul noptii. Spune-i ca nou an este intampinat cu lumina si zgomot pentru ca traditia spune ca in acest fel se indeparteaza toate relele.

Datinile reprezinta legatura stransa dintre generatii prin intermediul carora trasaturile unui popor nu se pierd. Profita de orice ocazie aparuta pentru a-i povesti micutului tau despre semnificatia acestora.

Stiai ca in zona Ardealului si Moldovei se spune ca in noaptea de Anul Nou Dumnezeu le ofera tuturor necuvantatoarelor darul vorbirii? Iata o poveste care sigur ii va placea copilasului tau.

related posts

Modifică setările cookies