Vești bune: Alocațiile copiilor vor fi dublate


Camera Deputaților a aprobat pe 18 decembrie dublarea alocațiilor pentru copii, urmând ca această prevedere să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică actul normativ în Monitorul Oficial.


Propunerea de dublare a alocațiilor a fost aprobată cu 179 de voturi pentru și cu 29 de abțineri, Camera Deputaților fiind for decizional. Alți 121 de parlamentari nu au fost prezenți în sală sau au preferat să nu voteze.

Iată mai jos cum vor fi alocațiile:

- 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3);

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Vezi și: Si-a abandonat copiii, dar le ia alocatiile

related posts

Modifică setările cookies