Emma Edwards, o fetiță de 10 ani din Carolina de Nord, a fost diagnosticată cu leucemie în luna aprilie a anului trecut. Părinții ei, Alina și Aaron, au încercat toate tratamentele disponibile pentru cancer, însă boala ei a avansat galopant.
În iunie 2023, părinții fetei au aflat că nu se mai poate face nimic pentru micuța Emma, care le-a cerut să-i împlinească o ultimă dorință: aceea de a se căsători cu iubirea copilăriei ei, Daniel Marshall Christopher Williams Jr (DJ).
Cei doi copii au încercat să se căsătorească, simbolic, la școală, însă ceremonia nu a fost îngăduită de profesori.
„Când eu și mama lui DJ am aflat asta, am spus că trebuie să-i lăsăm să se căsătorească. Trebuia să se întâmple super rapid”, se destăinuie mama fetei, Alina, conform Daily Mail.
Nunta celor doi miri, programată la 29 iunie 2023, a respectat toate canoanele: au avut domnișori de onoare, inele de logodnă, iar tată fetei, Aaron, a dus-o pe micuța Emma la altar.
Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO de mai jos!
Cei doi au făcut schimb de jurăminte, în fața celor 100 de invitați, și au primit zeci de cadouri, în mare parte jucării. Toate au fost apoi donate.
„Un prieten de-ai noștri a oficiat, un prieten a citit un verset din Biblie și cea mai bună prietenă a ei a fost domnișoară de onoare”, a adăugat mama fetei. Mirele a sărutat mireasa, de față cu toți invitații, cuprins de emoție.
La 11 iulie, fata a încetat din viață, în ciuda eforturilor tuturor de a o salva.
„A fost o scumpă. Întotdeauna spun că trebuie să fi făcut căsnicia să pară foarte distractivă pentru că asta e tot ce și-a dorit ea”, a mai spus mama fetei.
Vezi VIDEO mai jos!
Fotografii: Emma’s Army