Iata cine sunt cei 6 bloggeri si cum isi motiveaza fiecare creatia:
Nume real: Susie Lau
Despre pantofi: „M-am inspirat dupa o pereche de pantofi vintage pe care ii am, niste platforme din anii ’70, genul glam-rock butucanosi, dar am vrut sa le exagerez designul si sa-i fac mai amuzanti, sa amestec materialele. Este un pantof pe care stiu ca n-as putea niciodata sa-l cumpar in realitate si exact asta am vrut. N-am vrut sa perpetuez ceva ce exista deja in magazine. S-ar putea sa fiu singura persoana care va dori sa-i poarte, dar e in regula, n-am nicio problema daca e asa!”
Facehunter
Nume real: Yvan Rodic
Despre pantofi: „Am vrut sa fie simpli. Imi plac designul minimalist si ideea de pantof pe care sa-l poti purta atat in timpul zilei, cat si seara. Imi place sa combin lucrurile simple cu cele ciudate si cred ca asta e o trasatura caracteristica a personalitatii mele."
Caroline’s Mode
Nume real: Caroline Blomst
Despre pantofi: „Intotdeauna am fost genul de fata care poarta cizme, imi plac si am vrut sa fac ceva cool. M-am gandit la o pereche de cizme Versace couture si la una de la Chloé atunci cand am inceput. Am vrut sa le amestec pe cele doua si sa le adaug o nota personala. Cred ca sunt niste cizme rock-chick adevarate, merg cu orice din garderoba mea."
The Cherry Blossom Girl
Nume real: Alix Bancourt
Despre pantofi: „Am folosit ca model o pereche de pantofi Valentino, pentru ca mi-a placut cum faceau ca partea din fata a labei piciorului sa para goala, si am vrut ca modelul meu sa aiba acelasi element de sex-appeal. Pantofii mei au un scop clar: taxi-cocktail-bar-taxi-pat!”
Style Salvage
Nume real: Steve Salter
Despre pantofi: „Odata ce am aflat pentru ce sezon voi crea pantofii, m-am gandit la toate lucrurile care ma innebunesc toamna: culorile, visiniul prunelor, pana si sunetul care se aude atunci cand te plimbi prin frunzele uscate. Asa ca ideea designului mi-a venit de acolo. Nu cred ca e ceva nebunesc – cred ca majoritatea oamenilor i-ar purta.”
The Man Repeller
Nume real: Leandra Medine
Despre pantofi: „Imi reflecta personalitatea: silueta lor este chic - in spatele culorilor puternice si al tepilor este o linie clasica, dar sunt decorati cu ceva trendy. Sper sa-i pot purta cu orice! Vreau un pantof versatil, care sa se potriveasca cu o tinuta grozava, dar care sa poata sa dea si un aer nebunesc unei haine prea cuminti.”
Alegerea mea ar fi botinele create de Leandra de la The Man Repeller. Tie care pereche iti face cu ochiul? :)