Cand luxul se imbina cu specificul romanesc. Cum poti sa fii o mireasa memorabila si extrem de chic  


Toate miresele isi doresc sa fie deosebite in ziua nuntii si sa atraga toate privirile cu rochia de mireasa atent aleasa. Elena Lasconi a reusit asta din plin, mizand pe frumusetea modei traditionale romanesti.

Tag-uri:

Elena Lasconi, corespondentul emisiunii “Povestiri adevarate” de acasa, a uitat de creatiile avangardiste ale designerilor si a preferat sa se intoarca la traditii pentru ziua nuntii.

Rezultatele au fost uimitoare. Rochia, creatie Parlor, a fost de-a dreptul deosebita - dantela alba s-a imbinat perfect cu motivele traditionale romanesti, iar voalul a fost inlocuit cu o cununa din flori si grau.

"Sunt o romanca adevarata, sunt mandra ca apartin acestui neam si acestui pamant. Aici imi sunt radacinile, iubesc traditia romaneasca si portul nostru. Asa ca rochia de mireasa, straiele mirelui, tortul, decoratiunile… absolut totul a fost inspirat din costumele populare si traditiile romanesti”, a spus ea.

Rochia a fost o adevarata opera de arta, la care s-a lucrat intens:

“Rochia a fost facuta manual de zeci de maini de aur. Rochia a fost gandita si realizata cu maiestrie de Vera de la Atelierul Parlor care mi-a inteles exact mesajul si care a facut pur si simplu o opera de arta. Pe cap am avut cununa de flori si grau. Toata cusatura din margele colorate a fost realizata de echipa Virginiei Linul-romanca noastra cunoscuta in toata lumea ca una dintre cei mai grozavi artizani ai acestui neam. Toate florile si culorile margelelor sunt din zona Bistrita, iar braul pe care l-am purtat a fost personalizat la cererea mea cu un simbol romanesc absolut special.



Nici locul in care am facut nunta nu a fost ales intamplator. "Este vorba de Comana- o bucata de Rai, un loc incarcat de istorie cu oameni speciali, minunati. Slujba religioasa a avut loc la sfanta Manastire Comana ctitorita de Vlad Tepes iar petrecerea la Casa Comana-Salonul din Padure pe malul Deltei Neajlovului. Acest loc este o bijuterie romaneasca pusa in valoare de o familie extraordinara, speciala: familia Palamaru. Este un loc pe care putini il stiu dar poate concura cu Toscana si sudul Frantei si cu siguranta Comana si castiga", ne-a mai povestit ea.

Distractia a fost la ea acasa. Invitatii au dansat pe muzica traditionala fara oprire:

"Sunt foarte fericita pentru ca invitatii nostri s-au distrat de-adevaratelea pana la ziua. Toti au fost frumosi si veseli si m-au emotionat foarte tare pentru ca mi-au spus ca este cea mai frumoasa nunta la care au fost in viata lor. Si eu cred asta pentru ca a fost ALTFEL. A fost suta la suta romaneasca, iar dragostea a fost la ea acasa. Imi doresc din tot sufletul ca toate miresele sa aiba parte de o astfel de nunta”, povesteste Elena Lasconi.

Noi ii uram "Casa de piatra" si multa fericire!

  • Cand luxul se imbina cu specificul romanesc. Cum poti sa fii o mireasa memorabila si extrem de chic  

related posts

Modifică setările cookies