Industria produselor de lux și-a revenit rapid în pandemie și, în acest an, ar putea bifa o creștere de circa 25%. Designerul vestimentar Clara Rotescu este printre profesioniștii din domeniu care s-au adaptat condițiilor vitrege din 2020.
Într-un interviu acordat Perfecte.ro, creatoarea brandului MIAU by Clara Rotescu dezvăluie cum a trăit primele luni de pandemie și ce sacrificii a făcut pentru a-și păstra angajații.
„Inițial a fost acel boom în care am cerut statului român să facem măști. Noi, Federația Română de Design, am vrut să închiriem o hală, să ne unim mai toți designerii, să ne cumpere statul român o mașină de făcut măști. Ni s-a spus că nu sunt conforme, dar multe dintre fabricile din Moldova au continuat, făcând măști pentru statul francez. Un fel de lohn al măștilor din supraelastic, cu un leu masca. Eu am abandonat total această idee, și de a ajuta statul, și de a face măști”, ne-a spus Clara Rotescu.
Unii creatori de modă au inclus masca de protecție în colecțiile lor vestimentare, inspirați de criza medicală fără precedent prin care a trecut omenirea. Dar poate fi masca un accesoriu vestimentar cool și după pandemie?
„Am fost tentată să-mi trimit colecțiile cu măști... dar urăsc aceste măști. Mi se pare că ascund o parte din frumusețea femeii. Mi se pare mutilant pentru orice om să poarte mască”, mai spune Clara Rotescu.
Clara Rotescu: „Am supraviețuit acestei perioade”
Designerul mărturisește că în această perioadă s-a axat pe colecții capsulă pentru piața sa clasică, pentru piața din Orientul Mijlociu și pentru mici buticuri din America, „cele care au supraviețuit în timpul lockdown-ului”. Însă, sacrificiile au fost mari.
„Am făcut colecții aproape la nivelul prostituției, ca prețuri. Adică rochii la 150 de euro, 250 de euro, dar am vrut să-mi mențin relația cu clienții. Am făcut colecții o dată la două luni. Și am vândut, astfel încât să transform stocul de materiale în cash, ca să pot să-mi păstrez angajații”, mai spune românca.
Clara Rotescu s-a întors recent de la Cannes, unde a fost distinsă cu Premiul „Excellence in Fashion”, în cadrul Galei I Success Awards.
Acum se pregătește de Paris Fashion Week, unde va merge cu colecții noi de îmbrăcăminte de plajă, rochii de seară, ținute de timp liber și de purtare zilnică.
„Am rămas aceeași, nu am renunțat la autenticitatea brandului, sunt la fel de recognoscibilă ca și înainte de pandemie. Am supraviețuit acestei perioade și am aceiași angajați”, a mărturisit Clara Rotescu.
Fotografii: PRO TV
Vezi și VIDEO: