Decizia radicală luată de Chanel. Ce a hotărât casa de modă 


Chanel a hotărât că nu va mai folosi blana în colecțiile sale. Decizia brandului vine pe fondul presiunilor uriașe din partea organizațiilor care apără drepturile animalelor. 

Tag-uri: #Chanel

Reprezentanții casei de modă au anunțat că accesoriile și ținutele pe care le creează nu vor mai confecționate din blană sau piele de animale exotice (au fost menționate pieile de crocodili, șerpi și șopârle).

Un purtător de cuvânt al brandului a declarat pentru CNN că folosirea blănurilor contravine principiilor etice la care compania încearcă să se alinieze. 

La începutul lunii și Jean Paul Gaultier a anunțat că nu va mai folosi blană și piele în colecțiile sale. 

Copilul teribil al modei din Franța și-a motivat decizia spunând că nu mai vrea să facă parte din acest cerc vicios care încurajează oamenii să ucidă animale într-un mod „absolut deplorabil".

Gaultier a mai spus că vede în această „limitare" o „provocare artistică”.

Mimi Bekhechi, directorul PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), a salutat decizia creatorilor de modă, adăugând că „e un semn că timpurile se schimbă". Totodată, Bekhechi a mai precizat că decizia lor e admirabilă, dar nu întâmplătoare, de vreme ce ea vine după ani de boicot și presiune din partea organizației pe care o conduce. 

Ea a adăugat: „Decizia lor e un semn că oamenii nu mai vor să poarte nimic care provine de la animale care au fost chinuite în cuști, electrocutate, lovite în cap cu bestialitate până mor sau prinse în capcane de oțel și lăsate să moară în agonie, așa cum sunt uciși, de exemplu, coioții a căror blană e folosită și acum pentru celebrele jachete Canada Goose."

Gaultier și Chanel se alătură, astfel, altor nume mari care au renunțat la blană: Gucci, Versace, Galliano, Armani, Ralph Lauren, Michael Kors, Vivienne Westwood și Stella McCartney.

Decizii asemănătoare au luat și branduri precum Coach, Burberry, Fendi, Balenciaga, Louis Vuitton și Marc Jacobs.  

related posts

Modifică setările cookies