- Cornel, cum arată viața ta de când a apărut micuța Zara Ecaterina?
Are și mai mult sens. Îmi retrăiesc copilăria prin ea, reînvăț foarte multe lucruri simple de care uitasem să mă bucur sau să le observ.
- Cât de tare te-ai schimbat de când a apărut fetița în viața voastră?
Nu m-am schimbat, ci am descoperit că iubesc să fiu tată. Sunt înnebunit după Zara, mă fascinează în fiecare zi și mă minunez din ce în ce mai des de ce miracol poate însemna un copil și ce fericire trebuie să trăiască o femeie pentru că poate face un asemenea miracol, să dea viață.
- Ce fel de tătic ești? Te împlinește?
Sunt a doua mamă (râde). Încerc să mă implic în absolut tot ce ține de educația și creșterea ei. De la început am vrut ca mama ei să se poată baza pe mine că o pot schimba, hrăni, adormi, îmbrăca și alte activități ce pentru unii par imposibile. Zara are aproape 3 ani și ne înțelegem din ce în ce mai ușor, povestește tot ce face sau vede.
- O vei îndruma către muzică? Are calități în acest sens? Ai testat-o?
Deocamdată este foarte atrasă de muzică și de a avea propria ei scenă, dar nu știu cât este doar o fază prin care trece, pentru că îl vede pe tati făcând asta sau nu. O iau la multe concerte și îi place foarte mult să asculte muzică, să danseze, să cânte. Sigur are spirit de artist, dar acum să vedem de care.
- Tu și soția ta vă mai doriți și alți copii?
Da.
- Ce te-a uimit cel mai tare la Zara Ecaterina până acum?
Generozitatea, bunătatea. Știu că sunt native și, încă, nealterate. Dar este un copil care împarte, care oferă și asta îmi place la nebunie, că nu este egoistă. Ba dimpotrivă.
- Cum arată pentru tine industria noastră muzicală?
Confuză. Fără personalitate definită. Fiecare încearcă să supraviețuiască, dar afișează aura de star.
Este în continuă dezvoltare, dar mai este nevoie de timp și răbdare până când artiștii vor înțelege că trebuie să-și respecte mai mult meseria și pasiunea, iar cei care fac business pentru artiști să fie mai educați, din punct de vedere management și estetică a alegerilor, pentru o astfel de piață, cea muzicală.
- Ce înseamnă după părerea ta să fii artist în România?
Este o joacă dusă ca o luptă.
- Ce noutăți pregătești cu trupa Vunk?
Suntem în promovarea documentarul nostru “VUNK - Jur să spun adevărul”, primul documentar al unui artist român. Curând, vom lansa un cântec pe care îl cântăm împreună cu Feli. Are parte de unul dintre cele mai curajoase clipuri făcute, vreodată, în România.
- Musicalul “Mamma Mia” revine cu noi spectacole. Cum ai primit propunerea de a face parte din distribuția acestui spectacol grandios și ce îți place cel mai mult la el?
Cu inconștiență am primit propunerea. Credeam că va fi mai ușor, nu mai simplu. Este foarte mult de muncă, dar, în același timp, deloc obositoare, pentru că este extrem de placută, de frumoasă. Cel mai mult îmi place că a scos din mine niște stări și forme de a le exprima de care nu mă credeam în stare. Este o școală pentru mine și o mare mândrie să fac parte din distribuția celei mai mari producții de acest fel din România.
- Ce fel de muzică asculți?
Cel mai mult ascult muzică clasică.