Irina Voinea, stilista lui Smiley, dă tonul în moda streetwear pentru bărbați


După șapte ani în care a gândit ținute dedicate pentru celebrități din România, precum Andi Moisescu, Otravă, regizorul Iura Luncașu sau Pavel Bartoș, Irina Voinea, stilista lui Smiley, da tonul în modă streetwear pentru bărbați cu o colecție nouă, ICONICĂ.


Materiale fluide, tăieturi asimetrice, printuri îndrăznețe și culori variate sunt detaliile pe care le propune Irina bărbaților asumați, cool și în căutarea unei alternative de zi cu zi.

Nouă colecție a fost lansată într-un eveniment atipic, o expoziție că într-un muzeu de artă, cu manechine vii, cu instalațîi de oglinzi și lumini, sub bagheta muzicală a lui Jean Gavril și a lui Feli. Invitații la eveniment, Smiley, Seredinschi, Feli, Sore, Alin Galatescu, What’s Up, Otravă, Giulia, Andi Moisescu, Pavel Bartoș au aplaudat-o pe Irina la scenă deschis. 

"Întotdeauna mi-a plăcut să creez pentru bărbați, reușesc să îi înțeleg și să le anticipez cumva dorințele, chiar dacă nu știu de fiecare dată să îmi ceară punctual o ținută anume. După experiență atâtor întâlniri în care am gândit ținute custom made, am simțit că e timpul să vin cu o propunere pentru toți bărbații care își doresc să aibă de unde alege în afară marilor retaileri din piață. Așa a apărut a două colecție care cred că acoperă nevoile unui bărbat activ, tânăr și un pic mai îndrăzneț", povestește Irina Voinea. 

IVY ICONIC a culminat cu  un shooting black & white cu Smiley, Pavel Bartoș, Andi Moisescu, Mihai Petre, Alex Petricean, Simone Tempestini, Mr Jurjak, Ciprian Marica, Virgil Ianțu, Feli (îmbrăcâtă în costum bărbătesc), Vali Bărbulescu care și apare și care este și fotograful sesiunilor.

"IVY ICONIC își trage inspirația din trecut/tradițional/moștenirea ancestrală, având atât printuri digitale, cât și pictate manual cu simbolurile de pe tăblițele de la Tartaria, considerate de unii cea mai veche scriere din lume, chiar înaintea tablitelor Sumeriene. Răpirea din Serai, ieșirea din comunism, culori pământii străpunse de accente de culoare fosforescentă sunt alte subiecte atinse. Colecția este una urbană, modernă, adaptată bărbatului versatil al momentului present", adaugă Irina Voinea. 

Irina a studiat design vestimentar la prestigioasă universitate University for the Creative Arts din Londra, unde a fost remarcată încă din primul an pentru simțul incredibil al materialelor fine, pentru exploziile de culoare curajoase și croielile avangardiste. A impresionat la London Graduate Fashion Week în Londra și a invadat podiumul cu o colecție inedită la Soirees de la Mode în București. Deși a primit oferte de colaborare de la designeri celebri, (Dsquared și McQueen), Irina a ales să evolueze în direcție personală, să-și exprime liber fanteziile vestimentare și, în 2012 începe să-și contruiască propriul drum, IVY. 

  • Irina Voinea, stilista lui Smiley, dă tonul în moda streetwear pentru bărbați

related posts

Modifică setările cookies