Lourdes (21 de ani) a debutat acum două zile pe catwalk, în timpul New York Fashion Week, prezentând pentru Gypsy Sport Spring Summer 2019. Fiica Madonnei și-a expus bustul într-un top făcut din zale, perle și scoici și o pereche de blugi exagerați de rupți, care i-au dezvăluit picioarele neepilate.
Foto: Splash, Instagram
Aceasta nu este pentru prima dată când Lourdes pozează neepilată, fiica Madonnei apărând în mai multe ocazii astfel, potrivit imaginilor de pe platforma online Instagram. De altfel, aceasta obișnuiește să militeze pentru afișarea fără jenă a pilozității în cazul femeilor.
Vezi în galeria de mai jos cum a defilat Lourdes pe catwalk
Lourdes calcă pe urmele mamei sale, care, în 2014, a publicat pe reţelele de socializare o fotografie a sa cu axilele neepilate.
Lourdes Leon este cel mai mare dintre cei doi copii biologici ai Madonnei - care mai are patru micuţi adoptaţi din Malawi -, iar tatăl ei este Carlos Leon, un instructor de fitness cu care cântăreaţa a avut o relaţie între anii 1995 şi 1997.