A facut parte dintr-un fenomen, a dat viata unui personaj in care s-au regasit zeci de adolescente si a fost protagonista unei povesti de dragoste transpusa de pe vremea in care baietii inca lasau pe furis trandafiri in banca celor care le furasera inima. O vreme a inocentei, o vreme in care toti am simtit primii fluturi in stomac.
La 26 de ani dupa premiera filmului "Liceenii", Oana Sarbu, caci despre ea este vorba, a pastrat acelasi aer candid si tineresc cu care a impresionat in peliculele care au marcat existenta a zeci de generatii de tineri si nu numai.
Zambitoare, plina de viata, imbinand cu succes prospetimea cu maturitatea varstei, Oana Sarbu a ramas aceeasi persoana deschisa, fermecatoare, peste care timpul a uitat sa treaca. Intr-un decor pitoresc, printre casutele cu prispa, pline de flori, pe bancutele din Muzeul Satului, am readus-o la viata pentru cateva minute pe Dana, adolescenta sfioasa din clasa a 10-a B, cea care avea sa creeze o frumoasa poveste de dragoste alaturi de Mihai.
Imbracata intr-o pereche de blugi, cu o bluga in dungi alb-rosii si cu o floare in par, Oana Sarbu a vorbit cu drag despre o perioada plina de emotie.
Ani de liceu...cu filmari, emotii si pasiuni
La 18 ani, Oana Sarbu a patruns in lumea magica a cinematografiei direct de pe scenele pe care canta cu mare placere. Intr-o lume pe care a descoperit-o pas cu pas si in care i-a facut placere sa se afle. La 26 de ani dupa aceea experienta, frumoasa artista a rememorat cu placere perioada care i-a marcat trecerea de la adolescenta spre viata ce avea sa i se contureze incet, dar sigur. Fara ocolisuri, cu o puritate caracteristica si intr-un decor desprins din film, Oana Sarbu a retrait cu o emotie sincera "anii de liceu".
- Ati declarat in nenumarate randuri ca ati ajuns actrita din intamplare? Cum s-a petrecut acest lucru? Cum a ajuns Oana sarbu sa o interpreteze pe Dana?
- Mie mi-a placut dintotdeauna sa fiu artista. Muzica a fost pe primul loc, urmata de balet, apoi, provenit din intamplare, filmul. In anul 1985, cand ma aflam in etapa a doua a concursului muzical "Steaua fara nume", m-a vazut cineva din echipa care realizase pelicula "Declaratie de dragoste". Si-au dorit sa continue cu un film bazat pe o poveste de dragoste si au inceput sa aleaga o intreaga serie de tineri care trebuiau sa intruneasca anumite calitati: candoare, puritate, tinerete, sa fie impartite pe caractere. Am fost chemata la Buftea sa dau probe pentru rolul principal feminin si am nimerit chiar cu Stefan Banica Jr. S-a intamplat ca cuplul nostru sa convinga cel mai bine. A fost o bucurie, iar apoi lucrurile s-au desfasurat in mod firesc.
- Personajul Dana a facut parte din viata dumneavoastra mai bine de 6 ani. Cum v-a influentat atunci, la 18 ani, aceasta experienta?
- Au trecut 26 de ani de atunci si totusi ma simt ca si cum premiera ar fi avut loc ieri. Ne jucam noi pe noi, mai ales ca unii dintre noi eram actori in formare, altii nu prea aveam idee despre cum se face teatru sau film. Totul a fost un fel de incercare, a fost o experienta foarte interesanta. Eu m-am integrat destul de bine, desi la inceput am avut un fel de stangacie. Ne-am acomodat foarte bine, am fost usor integrata in atmosfera, eram asa..mai pretioasa, mai ales ca Stefan, Cesonia si restul se cunosteau dinainte.
- Cum ati trait intreg fenomenul "Liceenii"?
- A fost o perioada frumoasa, premiera a avut un succes fulminant, apoi am avut reprezentatii in toata tara. Oamenii ne trimiteau scrisori. Si acum mai pastrez o parte din ele in cutii, pe regiuni georgrafice. Mi se pare o nebunie, mai ales in lumea asta in care aproape am uitat cum sa mai scriem cu creionul pe hartie. "Liceenii" probabil ca au avut un asemenea succes si pentru ca in ultimii 20 de ani nu s-au mai facut alte filme de dragoste, alte comedii, s-au ales alte teme. Filmul a picat intr-un context foarte important, cand lumea era suprasaturata cu mizeriile anilor '80, cand erau doar doua ore de emisie la tv despre familia Ceausescu.
Citeste continuarea interviului cu Oana Sarbu pe procinema.ro.