Beauty One a sărbătorit 15 ani de frumusețe, alături de experții din industria înfrumusețării, în cadrul evenimentului GALA BEAUTY ONE EXPERT 2021


Beauty One a sărbătorit 15 ani de activitate, alături de experții din industria înfrumusețării și specialiștii din cele mai importante centre de înfrumusețare din România, în cadrul evenimentului GALA BEAUTY ONE EXPERT 2021, organizat în perioada 3-5 octombrie.


De peste 15 ani, fondatorii Beauty One, Alice GalaniOlimpiu Galani și Diana Badea, contribuie constant la dezvoltarea domeniului de beauty, prin îmbunătățirea serviciilor oferite și a brandurilor deținute și prin susținerea perfecționării specialiștilor din domeniu.

Cu mult entuziasm și multă determinare, fondatorii au organizat GALA BEAUTY ONE EXPERT, care a fost un prilej de celebrare atât a excelenței și performanței în industria înfrumusețării cât și a celor 15 ani de activitate ai companiei.

Mai mult un congres al industriei de înfrumusețare, evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile și au participat profesioniști din domeniu, doctori, manageri de saloane, hairstiliști și tehnicieni din toate colțurile țării. 

Beauty One a reușit să îmbine educația de calitate, cu networking-ul, oferind invitaților acces la informații importante despre profit, promovare, marketing, cât și despre noutățile din domeniul înfrumusețării, de la tehnologii și aparatură estetică de ultimă generație până la noile tendințe din domeniul culorilor și coafurilor. 

Împletite cu momente de relaxare și bună dispoziție, participanții au avut plăcerea de a cunoaște și de a învață de la unii dintre cei mai apreciați specialiști din domeniu, în cadrul seminariilor de nutriție, workshop-urilor pe aparatură, estetică, colorare și balayage, și de a participa la concursuri, campionate de cosmetică și seminarii de bussines.

Doina Ilie (manager EstetLine) a împărtășit povestea unui business de succes cu echipamentul de remodelare corporală Eximia HR77 Platinum.

Emily Schofield (trainer internațional Elgon) a prezentat tendințele în hairstyling și a pus accent pe colorare, coafuri, cât și pe tratamente vegane de îngrijire a părului.

Dr. Manuela Răvescu (medic specialist dermato-venerologie, competență medicină estetică) a susținut un seminar legat de ALOPECIE – cauze, simptome și tratament.

Trainerii Beauty One, împreună cu invitații speciali Liuba Trofaniuc și Eleonora Jermenean, ne-au încântat cu noutățile în colorarea părului, de la tehnici de balayage și airtouch până la blonduri spectaculoase.


Beauty One a premiat excelența în estetică și experții în frumusețe

La Gala de decernare a premiilor, Corina Munteanu, președinte PADIR,  a pregătit o surpriză organizatorilor oferind în numele organizației, distincții și diplome de excelență, pentru contribuția adusă dezvoltării și promovării industriei înfrumusețării din România. 

Surprizele Galei Beauty One nu se termină aici, totul a culminat cu un show incendiar susținut de Adrian Enache și fiica sa, Diana Enache, alături de Rareș de la Alb Negru, care a fost completat de momente foarte speciale și emoționante. 

 Un eveniment excepțional, foarte apreciat de invitați, organizat impecabil până la cel mai mic detaliu. Experiența celor 15 ani de activitate, plini de provocări și reușite, poziționează Beauty One în topul furnizorilor de echipamente și produse profesionale dedicate industriei înfrumusețării. 

  • Beauty One a sărbătorit 15 ani de frumusețe, alături de experții din industria înfrumusețării, în cadrul evenimentului GALA BEAUTY ONE EXPERT 2021

related posts

Modifică setările cookies