Perioada obositoare și-a pus amprenta inclusiv asupra chipului său, astfel că, odată revenită acasă, solista a decis să apeleze la medicul său estetician, Dr. Iancu Morad, pentru a scăpa de cearcănele adânci care nu dispar nici după un somn odihnitor.
“A fost o perioadă grea, agitată, cu mult consum nervos și cu somn puțin. De când m-am întors din <Ferma> am început turul emisiunilor de televiziune, am multe concerte, sunt și mamă și am astfel multe responsabilități. Numai timp să mă odihnesc nu am avut, așa că cearcănele și-au făcut simțită prezența.
Cum nu-mi place să mă machiez excesiv, am apelat la medicul meu estetician, Dr. Iancu Morad, pentru o atenuare a cearcănelor cu acid hialuronic și am îmbunătățit aspectul feței în doar câteva minute”, declară Claudia Pavel.
Medicul, cunoscut și ca „esteticianul vedetelor”, i-a recomandat corectarea și albirea cearcănelor cu acid hialuronic și explică în ce mod a decurs intervenția urmată de artistă.
“După perioade foarte agitate pline de stres și oboseală, pierdem puțin volum la nivelul feței, iar zona cearcănelor este cea mai sensibilă. Apare astfel aspectul de față obosită, care are însă o rezolvare rapidă. Volum se adaugă cu substanță de umplere - acid hialuronic. Acesta este o substanță naturală, care există în mod natural în corp, dar pe care o pierdem cu timpul, rezultatul fiind vizibil imediat și nu necesită timp de recuperare. Efectele se mențin vreme de 10-12 luni”, spune medicul estetician Iancu Morad.