“Eu, de un an și jumătate, aproape doi, folosesc o cremă hidratantă, creată de mine, care va ieși în curând pe piață, sunt foarte mândră de ea. Se numește “Go Beautiful”, conține apă de trandafir, lăptișor de matcă, ceară de albine, un complex de vitamine, A, E, B, C, și multe chestii foarte bune. Este un vis de-al meu de când eram mică, pentru că mama mea a fost farmacist primar, acum a ieșit la pensie, dar avea laborator în farmacie.
Făcea creme speciale pentru toate tipurile de ten, era foarte pasionată. Are o agendă foarte groasă, scrisă de mână, cu rețete de-ale ei și chiar vreau să lansez acum această cremă. Pentru că nu am laboratorul meu, lucrez cu cel mai mare producător din România, lucrez cu o chimistă senzațională, cu oameni profesioniști care mi-au obținut tot ceea ce trebuie. Sunt foarte entuziasmată. În maximum o lună și jumătate o voi lansa pe piață, vin ambalajele din Germania, “It’s my baby!” “, a povestit Lora, încântată, pentru Perfecte.ro
Un ajutor de nădejde în business-ul în care se va lansa curând este și mama vedetei, fostă farmacistă de altfel.
“Am tot testat foarte multe creme, ceea ce vreau să lansez folosesc pe mine pentru că aveam nevoie de ceva care să mă super satisfacă. Din trusa mea de make-up nu îmi lipsesc niciodată rujul, rimelul, un stick de conturing cremos. Pentru că eu am câteodată tenul normal mai spre uscat și atunci îmi plac texturile mai cremoase.
Nu fac excese nici atunci când vine vorba de mâncare. Sunt adepta echlilibrării balanței. Iei o pauză de la excese și poți ajunge la un program în care să mănânci ok, să nu faci excese. Astăzi (n.r.: Ieri) am mâncat două ouă dimineață, mai mănânc un ou mai târziu și mai pe seară puțin pește sau o supă, nu le combin prea mult. Am observat că funcționează, mă simt mult mai bine, mai ușoară!”, a mai adăugat vedeta PRO TV.
Lora a fost provocată acum câteva zile de către Jorge să facă pentru vlogul artistului un test de sarcină. Deși i-a dat emoții, în ceea ce privește postura ei de viitoare mămică, Lora a declarat: “Toate lucrurile se vor întâmpla la momentul potrivit. Sunt lucruri pe care nu le putem programa. M-am ținut departe pentru că am avut multe lucruri de făcut pe plan profesional”.
Iată răspunsul Lorei la provocarea lui Jorge: