Epiderma devine uscată, mai puțin elastică, tensionată și aspră. Un chip luminos în restul anului poate căpăta o roșeață nedorită, acnee și chiar riduri când e frig afară. Cremele, măstile de față, serumurile pot ameliora situația, însă pielea are nevoie și de tratamente în profunzime și de durată. O serie de astfel de proceduri, pentru producerea de colagen, rejuvenare, estomparea ridurilor, se pot realiza în clinicile de chirurgie estetică, ca prevenție.
“Mezoterapia, biorevitalizarea fără ace, terapia Dermapen ori inducția de colagen, terapia Vampir sunt câteva proceduri care hidratează în profunzime pielea și îi dau un aspect proaspăt și sănătos. Sunt tratamente care se fac în timp și ale căror rezultate durează luni de zile. Practic, te ajută să treci iarna fără să ai vreun disconfort din cauza temperaturilor scăzute, viscolului ori ninsorii”, declară chirurgul estetician Marian Simion.
Toate aceste proceduri, recomandate atât femeilor, cât și bărbaților, conțin cocktailuri de vitamine, aminoacizi, oligoelemente și o concentrație ridicată de acid hyaluronic. Ori, doar sângele pacientului. Terapia Vampir, care utilizează sângele pacientului a fost folosită inițial în ortopedie, dar s-a demonstrat că dă rezultate remarcabile și în alte specialități medicale, stomatologie, ginecologie și medicina estetică.
Mezoterapia cu acid hyaluronic hidratează și revitalizează tenul, dându-i luminozitate și flexibilitate. În cadrul procedurii, medicul estetician injectează acid hyaluronic cu o consistență mai redusă, în mai multe puncte ale feței, imediat sub piele. Efectul este o hitratare vizilă în câteva zile de la realizarea tratamentului, juvenarea continuând până la o lună prin producerea accelerată de colagen la nivelul tenului. Pentru un efect pe termen lung e recomandă o ședință pe lună timp de trei luni.
În mezoterapie se mai folosește Cytocare, un cocktail din vitamine, amioacizi și oligoelemente și o concentrație mare de acid hyaluronic, care se realizată tot lunar, timp de un trimestru.
Biorevitalizarea fără ace cu produsul PRX T33 se poate utiliza fie ca tratament de întreținere, fie ca tratament de rejuvenare, în funcție de numărul de ședințe efectuate. Constă în aplicarea unei soluții de peeling chimic, mai precis o colecție de acizi, pe aria tratată, care se neutralizează în numai câteva minute. Ce observă pacientul în scurt timp este un efect de piele strălucitoare și bine hidratată.
Dermapen sau inducția de colagen este un tratament care presupune penetrarea pielii cu un sistem de ace, care îi produc acesteia o serie de micro-traumatisme. Pentru vindecare, organismul este practic forțat să producă mai mult colagen de care pielea are nevoie pentru a se menține elastică. În cadrul procedurii, în stratul profund al pielii pot fi introduse și vitamine. Efectul final este o piele cu o textură mai bună, mai hidratată și un aspect strălucitor al chipului.
Terapia “Vampir” – PRP constă în recoltarea unei cantități de circa 10 ml de sânge într-o fiolă care conține un gel special ce ajută la activarea puternică a factorilor de refacere a țesuturilor. Sângele recoltat este pus câteva minute la o centrifugă, pentru obținerea plasmei, un lichid bogat în plachete sangvine. Plasma este introdusă cu un ac fin la nivelul zonei tratate, fie că e fața, gâtul, decolteul, ori mâinile și chiar la nivelul scalpului, pentru tratamentul de stopare a căderii părului sau de stimulare a creșterii parului. După trei ședințe timp de trei luni se obține o piele mai strălucitoare, mai densă și mai bine hidratată.
Foto: Shutterstock